Select your Top Menu from wp menus

Grigore Petrenco: Justiţia îmi încalcă drepturile cetăţeneşti şi politice

Fostul deputat comunist, Grigore Petrenco, liderul formaţiunii politice „Casa noastră –Moldova”, cercetat penal pentru dezordini în masă, susţine că dosarul său este unul politic şi a fost fabricat la comandă pentru a intimida protestatarii. Declaraţiile au fost făcute vineri, 3 iunie, în cadrul unei conferinţe de presă, transmite IPN.

Grigore Petrenco susţine că examinarea dosarului său se tergiversează intenţionat de către instanţa de judecată, fiindu-i încălcate drepturile cetăţeneşti şi cele politice. „Nu ştiu de ce judecătorii care examinează dosarul meu se îmbolnăvesc pe rând. Cred că totul este intenţionat pentru a tărăgăna acest proces. Între timp eu am interdicţia de a părăsi localitatea. Nu pot să mă deplasez pe teritoriul ţării, ca să mă întâlnesc cu cetăţenii în calitate de lider de partid. Am primit o invitaţie şi din partea Parlamentului European. Unii din colegii mei, care au interdicţia de a părăsi localitatea, nu pot să se deplaseze la serviciu, fiindu-le încălcat dreptul la muncă”, a spus fostul deputat.

Grigore Petrenco a mai comunicat că organele de drept refuză să restituie documentele, precum şi tehnica partidului, astfel fiind blocată activitatea formaţiunii.

Fostul deputat se declară nevinovat de acuzaţiile care i se aduc şi îndeamnă autorităţile să renunţe la intimidarea protestatarilor. „Nu sunt vinovat. Noi am protestat paşnic şi am cerut demisia procurorului general, iar pentru aceasta am fost ţinut în arest jumătate de an. Consider că toţi protestatari aflaţi în arest sunt deţinuţi politici şi trebuie eliberaţi. Îndemn autorităţile ca prin acţiunile lor să nu provoace o revoltă mai mare decât a fost până acum”, a declarat fost parlamentar.

Grigore Petrenco, împreună cu alţi activişti, au fost reţinuţi pe 6 septembrie 2015 ca urmare a unui protest cu altercaţii, organizat în faţa clădirii Procuraturii Generale. Manifestanţii cereau tragerea la răspundere a politicianului Vlad Plahotniuc „pentru fărădelegile comise”. Atunci, potrivit poliţiei, protestatarii au încercat să intre cu forţa în sediul instituţiei, însă au fost împiedicaţi de forţele de ordine. În rucsacurile celor reţinuţi au fost depistate lanţuri metalice şi lacăte.


Warning: file_get_contents(https://graph.facebook.com/comments/?ids=https://radioorhei.info/grigore-petrenco-justitia-imi-incalca-drepturile-cetatenesti-si-politice/): failed to open stream: HTTP request failed! HTTP/1.1 400 Bad Request in /var/www/radio/data/www/radioorhei.info/wp-content/plugins/facebook-like-and-comment/comments.php on line 17

Warning: Invalid argument supplied for foreach() in /var/www/radio/data/www/radioorhei.info/wp-content/plugins/facebook-like-and-comment/comments.php on line 19