Categories: ExterneȘtiri

Grecia: Naziștii vor să atace spitalele și grădinițele

Un parlamentar al partidului grec de extremă-dreaptă Chryssi Avgi (Zori Aurii) ameninţă că îi va arunca pe imiganţi împreună cu copiii lor în stradă, cu prilejul unui miting electoral la Atena, înaintea alegerilor cruciale de duminică din Grecia, informează mediafax.

„Dacă Zori Aurii va intra în Parlament (după cum indică sondajele de opinie), vom efectua raiduri în spitale şi grădiniţe şi îi vom arunca pe imigranţi şi pe copiii lor în stradă, astfel încât locurile lor să fie ocupate de greci”, a declarat parlamentarul Ilias Panagiotaros, în cadrul unui miting electoral la Atena.

Criza sistemului s-a acutizat în cele şase săptămâni de la alegerile din 6 mai, iar alegerile care urmează sunt decisive pentru viitorul ţării în zona euro

RadioOrhei

Recent Posts

Comunicat DSE mun.Orhei

Săptămâna precedentă pompierii și salvatorii din Orhei, Rezina, Telenești și Șoldănești au fost solicitați pentru…

5 zile ago

În procesul aderării R.Moldova la UE ar mai putea fi nevoie de încă un referendum

Necesitatea organizării încă unui referendum în procesul aderării Republicii Moldova la Uniunea Europeană depinde de…

o săptămână ago

Pacienții pot beneficia de servicii de chimioterapie la Spitalul Raional Orhei

Ministerul Sănătății anunță într-un comunicat că, începând de astăzi, 24 octombrie, pacienții diagnosticați cu maladii…

o săptămână ago

Două persoane domiciliate la Orhei au fost reținute pentru trafic ilicit de droguri

Ofițerii Direcției combaterea criminalității organizate a INI, în comun cu ofițerii de urmărire penală ai…

2 săptămâni ago

Cei doi vicepreședinți ai raionului Orhei repuși anterior în funcții, nu se lasă și vor despăgubiri financiare

Mihail Paciu și Veaceslav Căpățină, care au fost repuși în funcții de Judecătoria Orhei vor…

2 săptămâni ago

O lebădă rătăcită, salvată de inspectorii de mediu din Orhei

Inspectorii de mediu din Orhei, împreună cu reprezentanții Agenției Naționale pentru Siguranța Alimentelor, au intervenit…

2 săptămâni ago