Categories: EconomicȘtiri

Grecia bagă Republica Moldova în criză

Economia Moldovei resimte deja efectele negative ale crizei datoriilor din Uniunea Europeană. Specialiştii îndeamnă autorităţile să dea dovadă de prudenţă în politicile economice şi financiare.

Situaţia dificilă din UE şi riscul ieşirii Greciei din zona euro şi-a pus deja amprenta asupra Moldovei prin încetinirea creşterii economice. În primul trimestru al anului 2012, ritmurile de creştere a comerţului şi a transferurilor băneşti de la migranţi au scăzut simţitor, iar în industrie se atestă o reducere a producţiei, constată Vlad Furdui, şeful Departamentului finanţe corporative la BIS-Capital.

Situaţia impune prudenţă sporită

Expertul spune că în condiţiile în care circa 50% din exporturi iau calea UE, inclusiv 43% în statele din zona euro, „o eventuală pierdere a acestei pieţe, combinată cu o apreciere a leului faţă de euro, va afecta perspectivele de creştere a Moldovei”. Potrivit lui Furdui va avea de suferit şi sectorul financiar al ţării, vor stagna investiţiile străine directe, se va mări cota creditelor neperformante din sectorul privat, iar băncile vor acorda mai puţine împrumuturi.
„Situaţia actuală impune o prudenţă sporită din partea factorilor de decizie în materie de politici de stabilizare macroeconomică şi implementarea măsurilor de stimulare a cererii interne şi a exporturilor”, menţionează specialistul. Vlad Furdui îndeamnă autorităţile să fie foarte atente la promisiunile de majorare a unor cheltuieli, mai ales în privinţa măririi salariilor, şi constată că „în acest sens, amânarea creşterii retribuţiilor pentru unele categorii de bugetari până în 2015 poate fi privită ca o măsură de optimizare a cheltuielilor publice”.
Tokhir Mirzoev, şeful reprezentanţei FMI la Chişinău, afirmă că principalele canale de transmitere a crizei sunt aceleaşi ca şi în 2009: „scăderea cererii la exporturi, reducerea fluxului de remitenţe şi accesul mai dificil la sursele externe de finanţare. Pe intern, impactul se va manifesta prin încetinirea activităţii economice, scăderea veniturilor la bugetul de stat şi, eventual, presiuni suplimentare pe piaţa valutară”

SUNTEM MAI BINE PREGĂTIŢI

Oficialul FMI susţine că, în comparaţie cu 2009, ţara noastră este mai bine pregătită pentru a face faţă unei perioade dificile. „Deficitul bugetar s-a redus semnificativ, rezervele valutare ale BNM au fost restabilite, iar instrumentele de politici au fost perfecţionate”. Mirzoev recomandă autorităţilor moldoveneşti să continue pregătirea pentru situaţii excepţionale, „să ducă la bun sfârşit reforma sectorului financiar şi alte reforme structurale, să menţină stabilitatea macroeconomică şi să nu cedeze propunerilor de majorare a cheltuielilor bugetare neacoperite”.
sursa:adevarul.md

RadioOrhei

Recent Posts

Comunicat DSE Orhei: La Orhei s-a desfășurat cea de a 7-a ediție a Școlii securității pentru copii „Împreună reducem riscurile”

La Orhei s-a desfășurat cea de a 7-a ediție a Școlii securității pentru copii „Împreună…

o zi ago

Ziua funeraliilor maestrului Eugen Doga va fi decretată zi de doliu național

Ziua funeraliilor maestrului Eugen Doga va fi decretată zi de doliu național. Maestrul Eugen Doga,…

2 zile ago

La Orhei doi minori au fost salvați de la înec în prima zi de vară

Doi minori au fost salvați de la înec în prima zi de vară. Incidentul s-a…

2 zile ago

Cine sunt și ce averi declară candidata și candidatul ajunși în turul 2 al alegerilor din Chiperceni DOC

Duminică, 1 iunie la Chipereni se va organiza turul 2 al alegerilor pentru funcția de…

o săptămână ago

Unde în raionul Orhei se va deconecta lumina în zilele de joi și vineri

Operatorul de distribuire a energiei electrice a publicat pe pagina sa web programul deconectărilor de curent electric.Joi,…

o săptămână ago

Comunicat DSE Orhei: mai multe incendii au fost lichidate pe parcursul săptămânii trecute

Pe parcursul săptămânii precedente pompierii si salvatorii din cele patru subdiviziuni ale Direcției situații excepționale…

o săptămână ago