Primăria Orhei va semna un contract de grant cu Goethe-Institut e.v. Munchen, reprezentat de Goethe-lnstitut Bucureqti, filiala Romdnia. Obiectul contractului de grant îl constituie suport nerambursabil în sumă de 1000 euro, etapa 1 pentru pregătirea elaborării strategiei de dezvoltare culturală a municipiului Orhei. O decizie în acest sens a fost votată recent la ședința Consiliului Municipal Orhei și publicată în Registrul de Stat al Actelor Locale. Potrivit Contractului grantul se acordă în cadrul programlui Eu4Culture:Promovarea cultrurii și creativizății ca motor pentru creșterea economică și dezvoltarea social în țările partenere din zona de est a Uniunii Europene. Perioada de finanțare, potrivit Contractului este 2 august – 30 septembrie 2021. Printre condițiile care prevăd eligibilitatea costurilor proiectului se numără și acea ca ele să fie suportate în perioada de finanțare. Decizia respectivă a intrat în vigoare pe 22 septembrie curent.
Săptămâna precedentă pompierii și salvatorii din Orhei, Rezina, Telenești și Șoldănești au fost solicitați pentru…
Necesitatea organizării încă unui referendum în procesul aderării Republicii Moldova la Uniunea Europeană depinde de…
Ministerul Sănătății anunță într-un comunicat că, începând de astăzi, 24 octombrie, pacienții diagnosticați cu maladii…
Ofițerii Direcției combaterea criminalității organizate a INI, în comun cu ofițerii de urmărire penală ai…
Inspectorii de mediu din Orhei, împreună cu reprezentanții Agenției Naționale pentru Siguranța Alimentelor, au intervenit…