Grădiniţa din Tabăra, care este frecventată de cca 100 de copii a fost inaugurată oficial, după ce a fost reparată cu ajutorul banilor acordaţi de România. Ceremonia a avut loc vineri, iar la eveniment a participat şi Ambasadorul României , Daniel Ioniţă.
Pentru reparaţia instituţiei preşcolare au fost alocate două milioane de lei. Guvernul României a alocat până acum 26 de milioane de euro pentru reparația a 911 grădinițe din Republica Moldova. Din această sumă aproape un million de euro a fost cheltuit pentru reparţia grădiniţelor din oraşul şi raionul Orhei.
Săptămâna precedentă pompierii și salvatorii din Orhei, Rezina, Telenești și Șoldănești au fost solicitați pentru…
Necesitatea organizării încă unui referendum în procesul aderării Republicii Moldova la Uniunea Europeană depinde de…
Ministerul Sănătății anunță într-un comunicat că, începând de astăzi, 24 octombrie, pacienții diagnosticați cu maladii…
Ofițerii Direcției combaterea criminalității organizate a INI, în comun cu ofițerii de urmărire penală ai…
Inspectorii de mediu din Orhei, împreună cu reprezentanții Agenției Naționale pentru Siguranța Alimentelor, au intervenit…