Select your Top Menu from wp menus

Ghimpu: Să fie sancţionaţi cei care neagă deportările şi represiunile comuniste

Negarea deportărilor staliniste şi a represiunilor politice comuniste va fisancţionată cu amendă sau cu muncă neremunerată în folosul comunităţii. Iniţiativa aparţine grupului de deputaţi liberali Mihai Ghimpu, Ion Hadârcă şi Valeriu Munteanu. Astfel, cei trei parlamentari au înregistrat astăzi un Proiect de Lege pentru modificarea Codului Contravenţional al Republicii Moldova.

Potrivit iniţiativei legislative, negarea deportărilor staliniste în RSSM şi a represiunilor politice comuniste prin discursuri, scrieri, imprimări, desene sau orice alte mijloace de reprezentare textuală sau grafică vândute sau distribuite în locuri publice, prin afişe ori semne expuse în public, sau prin orice mijloace de comunicare în masă se sancţionează cu amendă de la 50 la 100 de unităţi convenţionale sau cu muncă neremunerată în folosul comunităţii de până la 60 de ore.

„După declararea independenţei Republicii Moldova, a avut loc un amplu proces de reabilitare a victimelor politice ale odiosului regim, multe dintre ele fiind disculpate şi repuse în drepturi. Cu toate acestea, bastarzii fostului regim avansează şi astăzi opinii de negare a deportărilor şi represiunilor din Moldova, fapt inacceptabil din punct de vedere al adevărului istoric şi naţional”, se menţionează în nota informativă a iniţiativei legislative.

În opinia deputaţilor liberali, anumite grupuri de interese care se opun dezvoltării fireşti a Republicii Moldova revin periodic la promovarea idealurilor totalitare, în pofida actelor internaţionale de condamnare a crimelor comunismului şi contrar adevărului istoric, însă liberalii nu au dat nume.

Deputaţii PL precizează că noua prevedere din Codul Contravenţional nu va atingere dreptul la libera exprimare, garantat de Constituţie, deoarece se referă doar la acţiuni publice şi la mijloace de comunicare în masă prin garantarea unui cadru legal. Totodată, modificările propuse nu vor limita dreptul persoanelor la opinie, deoarece, potrivit liberalilor, se prevede sancţionarea doar a negării unor adevăruri istorice.

Populaţia din Basarabia şi Bucovina de Nord a fost supusă deportărilor masive în perioada 12–13 iunie 1941, 5–6 iulie 1949 şi 31 martie – 1 aprilie 1951. Deportările au fost organizate de Biroul politic al Comitetului Central al Partidului Comunist al URSS. Structurile KGB au fost baza logistică a întregului mecanism. La întocmirea listelor s-a ţinut cont de pregătirea şi activitatea capului familiei, de averea lui şi de faptul dacă a colaborat cu administraţia românească.

Numărul celor deportaţi  nu se cunoaşte cu exactitate. Unii istorici cred că este vorba despre cel puţin 22 de mii de persoane. Potrivit altor surse, numărul deportaţilor din primul val ar fi de peste 30 de mii.
sursa:publika.md 


Warning: file_get_contents(https://graph.facebook.com/comments/?ids=https://radioorhei.info/ghimpu-sa-fie-sanctionati-cei-care-neaga-deportarile-si-represiunile-comuniste/): failed to open stream: HTTP request failed! HTTP/1.1 400 Bad Request in /var/www/radio/data/www/radioorhei.info/wp-content/plugins/facebook-like-and-comment/comments.php on line 17

Warning: Invalid argument supplied for foreach() in /var/www/radio/data/www/radioorhei.info/wp-content/plugins/facebook-like-and-comment/comments.php on line 19