Select your Top Menu from wp menus

Ghimpu îi acuză pe reformatorii din PL că alături de PLDM şi PSRM vor să îl demită pe Chirtoacă şi să îl bage la puşcărie

Partidul Liberal Democrat și cei șapte deputați liberali care au format Consiliul de reformare a PL și-au pus drept scop să-l demită pe edilul capitalei, Dorin Chirtoacă, și să-l bage în pușcărie. Declarația aparține liderului PL, Mihai Ghimpu,  scrie Ziarul Naţional. Acesta afirmă că PLDM va susține împreună cu reformatorii PL referundumul de demitere a primarului capitalei inițiat de socialistul Igor Dodon.
Mihai Ghimpu, a făcut referire la o scrisoare expediată președinților din teritoriu, reprezentați de PL, care a fost scrisă de Ion Hadârcă. Liderul PL susține că  în scrisoare  Ion Hadârcă a încercat astfel să-i convingă pe liberali să susțină inițiativa reformatorilor de a numi un alt președinte al Partidului Liberal. Este vorba despre ministrul Apărării demis, Vitalie Marinuța, scrie noi.md.

Pe de altă parte,  potrivit moldova.org,  Ion Hadârcă a replicat că îi pare rău de modul discrepant în care reacționează domnul Ghimpu.  „Noi nu ne batem capul de nepotul său să-și bată capul el”, a spus acesta.


Warning: file_get_contents(https://graph.facebook.com/comments/?ids=https://radioorhei.info/ghimpu-ii-acuza-pe-reformatorii-din-pl-ca-alaturi-de-pldm-si-psrm-vor-sa-il-demita-pe-chirtoaca-si-sa-il-bage-la-puscarie/): failed to open stream: HTTP request failed! HTTP/1.1 400 Bad Request in /var/www/radio/data/www/radioorhei.info/wp-content/plugins/facebook-like-and-comment/comments.php on line 17

Warning: Invalid argument supplied for foreach() in /var/www/radio/data/www/radioorhei.info/wp-content/plugins/facebook-like-and-comment/comments.php on line 19