Liderul PL, Mihai Ghimpu, ar putea fi lipsit de automobil și de pază din partea statului. Decizia ar putea fi luată de Serviciul Protecție și Pază de Stat, în urma unei interpelări depuse de deputatul comunist Sergiu Sârbu pe numele directorului SPPS.
În sesizare, deputatul comunist atenționează că, potrivit legii, președintele Parlamentului beneficiază de automobil și pază de stat doar în decursul unui an de zile de la expirarea mandatului.
„La 28 decembrie a expirat un an de la încetarea exercitării funcției de președinte al Parlamentului de către Mihai Ghimpu. În pofida acestui fapt, domnul Ghimpu continuă să beneficieze de automobil de serviciu și pază atât la locul domiciliului, cât și de pază de corp permanentă”, susține Sârbu.
În context, Sârbu solicitat ca SPPS să vină cu explicații privind temeiul asigurării lui Ghimpu cu mașină de serviciu și pază, câți ofițeri asigură paza liderului PL și dacă Ghimpu este asigurat cu pază cu titlu de excepție, iar dacă este așa, atunci să se spună care este pericolul care îl paște pe Ghimpu.
Solicitat de Jurnal.md, serviciul de presă al Partidului Liberal a declarat că Mihai Ghimpu nu comentează interpelarea, iar directorul SPPS, Igor Bodorin, nu a răspuns la telefon pentru a da explicații și a comenta situația.
sursa:jurnal.md
Săptămâna precedentă pompierii și salvatorii din Orhei, Rezina, Telenești și Șoldănești au fost solicitați pentru…
Necesitatea organizării încă unui referendum în procesul aderării Republicii Moldova la Uniunea Europeană depinde de…
Ministerul Sănătății anunță într-un comunicat că, începând de astăzi, 24 octombrie, pacienții diagnosticați cu maladii…
Ofițerii Direcției combaterea criminalității organizate a INI, în comun cu ofițerii de urmărire penală ai…
Inspectorii de mediu din Orhei, împreună cu reprezentanții Agenției Naționale pentru Siguranța Alimentelor, au intervenit…