Select your Top Menu from wp menus

Gheorghe Duca: Statul are o politică duplicitară în privinţa limbii române

Declaraţia aparţine preşedintelui Academiei de Ştiinţe a Republicii Moldova, Gheorghe Duca, şi a fost făcută în cadrul unui interviu oferit pentru portalul moldova.org.

„Din punct de vedere ştiinţific, Academia de Ştiinţe a Moldovei în 1994 şi-a reiterat poziţia faţă de acest subiect, spunând că adevărat este: În Republica Moldova se utilizează limba română literară. Şi punctum, vorba lui Mihai Eminescu”, a menţionat Gheorghe Duca.

Totodată, Gheorghe Duca a ţinut să precizeze că statul are o poziţie duplicitară în privinţa limbii române. Academicianul a precizat că în pofida faptului că în şedinţele parlamentului, guvernului se utilizează limba română, statul continuă practica păguboasă de traducere a tuturor actelor în limba rusă, se irosesc banii publici pentru instruirea alolingvilor în limba română cu randament aproape zero.

„Sunt promovate cadre care nu cunosc limba de stat, tolerăm la nesfârşit utilizarea limbii ruse în sfera de deservire. Nu am nimic împotriva limbii ruse, dar în Republica Moldova trebuie să se vorbească plenar limba poporului”, a adăugat Gheorghe Duca.
sursa:moldova.org


Warning: file_get_contents(https://graph.facebook.com/comments/?ids=https://radioorhei.info/gheorghe-duca-statul-are-o-politica-duplicitara-in-privinta-limbii-romane/): failed to open stream: HTTP request failed! HTTP/1.1 400 Bad Request in /var/www/radio/data/www/radioorhei.info/wp-content/plugins/facebook-like-and-comment/comments.php on line 17

Warning: Invalid argument supplied for foreach() in /var/www/radio/data/www/radioorhei.info/wp-content/plugins/facebook-like-and-comment/comments.php on line 19