Select your Top Menu from wp menus

Geneticianul care alarmează lumea. „Inteligenţa omului este în declin. Pesticidele, mâncarea şi chiar APA scad IQ-ul”

Este un paradox încurcat şi ciudat, iar mulţi oameni l-ar considera chiar neadevărat, însă dacă stai să analizezi la rece, rezultatele studiilor făcute de geneticianul Dr. Gerald Crabtree arată că în secolul super-tehnologizării inteligenţa oamenilor scade proporţional cu descoperirile ştiinţifice.

Strâns legate de scăderea intelectului uman sunt mutaţiile genetice degenerative, care fac ravagii printre „oamenii secolului XXI”.

„Cred cu tărie că dacă un atenian din anul 1000 î.Hr. ar apărea în mijlocul nostru, ar fi unul dintre cei mai sclipitori gânditori, un orator de excepţie, un politician desăvârşit, care ar vedea de departe esenţa lucrurilor. Mai mult, dacă ar fi în cercul nostru de prieteni, ar fi persoana care ar avea cea mai mare stabilitate emoţională, nefiind nevoit să meargă la psiholog pentru terapii de ore întregi”, spunea geneticianul Crabtree.

Pornind de la articolul publicat de Dr. Crabtree, un grup de cercetători de la Harvard a descoperit că unul din elementele care duce la scăderea IQ-ului populaţiei este chiar fluorul, substanţa care este folosită frecvent în apa pe care o consumăm de la robinet.

„Fluorul care se găseşte în apă are efecte adverse în dezvoltarea cerebrală a copiilor”, spuneau cercetătorii în articolul publicat în revista de specialitate Environmental Health Perspectives.

Acesta este cel de-al 24-lea studiu care are acelaşi rezultat privind efectele pe care flourul din apă le are asupra IQ-ului copiilor.

Mai mult, revista Proceedings of the National Academy of Sciences a publicat un articol potrivit căruia pesticidele, care se găsesc peste tot în fructele şi legumele pe care le cumpărăm din comerţ, produc schimbări dramatice în structura creierului, iar cel mai şocant este scăderea inteligenţei populaţiei consumatoare de alimente astfel infestate.

Nu în ultimul rând, un studiu amplu, realizat pe 14.000 de copii arată legătura care există între alimentele procesate şi scăderea IQ-ului. Rezultatele acestui studiu, publicate în revista Natural Society, sunt de-a dreptul îngrijorătoare: dacă un copil începe să consume hrană procesată organic de la vârsta de 3 ani, în următorii cinci ani se va observa declinul IQ-ului său.

sursa: antena3.ro


Warning: file_get_contents(https://graph.facebook.com/comments/?ids=https://radioorhei.info/geneticianul-care-alarmeaza-lumea-inteligenta-omului-este-in-declin-pesticidele-mancarea-si-chiar-apa-scad-iq-ul/): failed to open stream: HTTP request failed! HTTP/1.1 400 Bad Request in /var/www/radio/data/www/radioorhei.info/wp-content/plugins/facebook-like-and-comment/comments.php on line 17

Warning: Invalid argument supplied for foreach() in /var/www/radio/data/www/radioorhei.info/wp-content/plugins/facebook-like-and-comment/comments.php on line 19