Categories: ExterneȘtiri

Gazul din Sahara ar putea deveni o alternativă la gazul rusesc

Reglementările de mediu şi testele dezamăgitoare au ţinut în loc valorificarea zăcămintelor de gaze de şist din Europa, dar răspunsul la succesul înregistrat de SUA în acest domeniu s-ar putea afla în Algeria, care oferă facilităţi fiscale pentru încurajarea activităţilor de explorare, scrie Bloomberg.

Algeria, cel mai mare exportator african de gaze, dispune deja de conducte pe sub Marea Mediterană către Spania şi Italia.

Statul nord-african se află deja în negocieri cu Exxon Mobil în legătură cu proiecte de explorare a gazelor de şist, a declarat Ali Hached, consilier al ministrului Energiei şi Minelor, Youcef Yousfi.

Eni, Royal Dutch Shell şi Talisman Energy au semnat deja contracte de explorare a gazelor de şist cu Algeria, iar facilităţile fiscale pentru dezvoltarea acestor zăcăminte urmează să fie aprobate în Parlament în următoarele câteva săptămâni.

Algeria deţine rezerve recuperabile de gaze de şist de 231 mii de miliarde de metri cubi, potrivit Agenţiei Internaţionale pentru Energie, suficiente pentru aprovizionarea întregii Uniuni Europene timp de un deceniu şi care valorează la preţurile actuale 2.600 de miliarde de dolari.

Creşterea producţiei de gaze în nordul Africii, dacă va fi posibilă, va oferi Europei o alternativă la gazele livrate de grupul rus Gazprom.

Încercările Europei de dezvoltare a rezervelor de gaze de şist au eşuat. Parlamentul Franţei a interzis folosirea metodei de fragmentare hidraulică din cauza temerilor că această tehnologie riscă să polueze apele potabile.

Marea Britanie a sistat activităţile de explorare, specialiştii investigând legătura între foraje şi cutremure.

În Polonia, unde guvernul dorea dezvoltarea acestor zăcăminte pentru creşterea independenţei energetice faţă de Rusia, testele iniţiale au fost dezamăgitoare.

În deşertul algerian, riscurile de forare sunt mai mici, iar grupul italian Eni a început deja să aplice metoda fragmentării pentru explorarea zăcămintelor, în timp ce Talisman şi Shell intenţionează să înceapă la rândul lor lucrările.

Mai mult, exploatarea gazelor de sist algeriene poate oferi Europei o alternativa la Gazprom, care leagă preţul gazelor de cel al petrolului, aşa că ajunge să vândă gazele cu un preţ de trei ori mai ridicat decât SUA.

sursa: antena3.ro

RadioOrhei

Recent Posts

Comunicat DSE mun.Orhei

Săptămâna precedentă pompierii și salvatorii din Orhei, Rezina, Telenești și Șoldănești au fost solicitați pentru…

4 zile ago

În procesul aderării R.Moldova la UE ar mai putea fi nevoie de încă un referendum

Necesitatea organizării încă unui referendum în procesul aderării Republicii Moldova la Uniunea Europeană depinde de…

o săptămână ago

Pacienții pot beneficia de servicii de chimioterapie la Spitalul Raional Orhei

Ministerul Sănătății anunță într-un comunicat că, începând de astăzi, 24 octombrie, pacienții diagnosticați cu maladii…

o săptămână ago

Două persoane domiciliate la Orhei au fost reținute pentru trafic ilicit de droguri

Ofițerii Direcției combaterea criminalității organizate a INI, în comun cu ofițerii de urmărire penală ai…

o săptămână ago

Cei doi vicepreședinți ai raionului Orhei repuși anterior în funcții, nu se lasă și vor despăgubiri financiare

Mihail Paciu și Veaceslav Căpățină, care au fost repuși în funcții de Judecătoria Orhei vor…

2 săptămâni ago

O lebădă rătăcită, salvată de inspectorii de mediu din Orhei

Inspectorii de mediu din Orhei, împreună cu reprezentanții Agenției Naționale pentru Siguranța Alimentelor, au intervenit…

2 săptămâni ago