Premierul român Victor Ponta a spus că dacă țara sa găsește și exploatează gaze în platoul continental al Mării Negre potrivit planului, atunci până în 2019 va putea asigura independența energetică nu doar pentru sine, ci și pentru Republica Moldova. Ponta, candidat la președinția României, a făcut declarația la Mediaș, unde s-a aniversat joi centenarul exploatării gazelor naturale din Transilvania. Ponta a insistat că România în tot ce face în domeniul energetic se gândește și la Republica Moldova. România este una din țările europene cele mai puțin dependente energetic de Rusia, iar Moldova, dimpotrivă, depinde de importurile de energie din Rusia aproape total.
Săptămâna precedentă pompierii și salvatorii din Orhei, Rezina, Telenești și Șoldănești au fost solicitați pentru…
Necesitatea organizării încă unui referendum în procesul aderării Republicii Moldova la Uniunea Europeană depinde de…
Ministerul Sănătății anunță într-un comunicat că, începând de astăzi, 24 octombrie, pacienții diagnosticați cu maladii…
Ofițerii Direcției combaterea criminalității organizate a INI, în comun cu ofițerii de urmărire penală ai…
Inspectorii de mediu din Orhei, împreună cu reprezentanții Agenției Naționale pentru Siguranța Alimentelor, au intervenit…