Categories: SocialȘtiri

Furt de peste 500 de mii de lei dintr-un bancomat

Doi tineri, de 26 și 28 de ani, au fost reținuți sub bănuiala că au furat peste 500 de mii de lei dintr-un bancomat din orașul Cupcini, raionul Edineț. Poliţia a fost sesizată de paznicul căminului cultural din oraș, unde a fost spart bancomatul, transmite IPN.

Bărbatul le-a declarat polițiștilor că trei persoane necunoscute, cu cagule pe cap, vorbitori de limbă rusă, au spart ușa din spate a căminului, au pătruns în interior și l-au maltratat. Apoi, cu o mașină electrică de tăiat fier atacatorii au deteriorat bancomatul şi au sustras casete cu mijloace băneşti.

Ulterior, au fost reţinuți doi tineri suspectați de comiterea infracțiunii, unul din raionul Ocnița şi celălalt din raionul Slobozia, ambii anterior condamnaţi. Pe acest caz a fost inițiată o cauză penală în baza Codului Penal. Dacă vor fi găsiți vinovați, bărbații riscă de la 8 la15 ani de închisoare. Polițiștii continuă cercetările, pentru identificarea şi reţinerea celui de-al treilea complice.

RadioOrhei

Recent Posts

Procuratura Anticorupție sugerează că actuala putere este responsabilă de mai multe eșecuri în reforma justiției

În contextul interesului sporit și multiple întrebări din partea presei despre scrisoarea care a apărut…

4 ore ago

Peste 2.300.000 lei aduși în Moldova din Moscova, prin contrabandă, în beneficiul unui grup criminal organizat

Ofițerii Serviciului Vamal, de comun cu ofițerii Inspectoratului Național de Investigații, sub conducerea procurorilor PCCOCS,…

6 ore ago

Comunicat DSE Orhei: intervenții la două incendii de amploare și extragerea unei persoane care s-a aruncat în fântână

În perioada de 29.04 - 14.05.202 pompierii și salvatorii din Orhei, Rezina, Telenești și Șoldănești…

9 ore ago

SUA critică Israelul pentru modul în care duce războiul din Fâșia Gaza: „O pierdere oribilă de vieți omenești nevinovate”

Secretarul de stat Antony Blinken a formulat duminică unele dintre cele mai dure critici publice…

2 zile ago

Va da România rachete Patriot Ucrainei? Ciolacu: „Ministrul Apărării are reţineri mari”

Premierul Marcel Ciolacu afirmă că ministrul Apărării, Angel Tîlvăr, are reţineri mari ca România să…

2 zile ago

Semnul cheie care indică că o femeie ar putea fi o psihopată

Datorită naturii lor adesea duplicative, poate fi dificil să identifici un psihopat .  Dar un nou studiu…

4 zile ago