Grecia ar putea introduce stimulente, inclusiv financiare, pentru persoanele care dezvăluie fapte de corupție din sectorul privat, dar mai ales din cel public. Ministerul Justiției, cel al Finanțelor și cel al Reformei Administrative din Grecia examinează această chestiune și au primit o serie de recomandări în acest sens din partea unui grup de experți. Planul prezentat îi încurajează pe angajați să își denunțe colegii corupți.
Potrivit acestei propuneri, stimulentele pentru funcționarii publici  care îşi ”toarnă” colegii includ promovări, bonusuri și mărir de salarii, anunţă publicaţia „Kathimerimini”.
„În sectoarele public și privat trebuie să fie încurajată o cultură a unei administrații deschise și corecte care încurajează sesizarea faptelor de corupție, ceea ce este în interesul publicului și al departamentului în cauză”, se arată într-un document care conține planul experțil
Grecia are cel mai corupt sector public din UERaportul menționează că este nevoie de introducerea unor reguli care să le ofere protecție funcționarilor civili care dezvăluie cazurile de corupție. „Trebuie să existe un sistem de protecție a persoanei față de amenințări sau răzbunări”, se arată în propunere.
sursa: libertatea.ro
Săptămâna precedentă pompierii și salvatorii din Orhei, Rezina, Telenești și Șoldănești au fost solicitați pentru…
Necesitatea organizării încă unui referendum în procesul aderării Republicii Moldova la Uniunea Europeană depinde de…
Ministerul Sănătății anunță într-un comunicat că, începând de astăzi, 24 octombrie, pacienții diagnosticați cu maladii…
Ofițerii Direcției combaterea criminalității organizate a INI, în comun cu ofițerii de urmărire penală ai…
Inspectorii de mediu din Orhei, împreună cu reprezentanții Agenției Naționale pentru Siguranța Alimentelor, au intervenit…