Select your Top Menu from wp menus

Freedom House: Moldova parţial liberă, Transnistria – neliberă

Republica Moldova rămâne o ţară considerată parţial liberă, iar Transnistria rămâne o zonă neliberă. Datele se conţin într-un raport recent publicat de Freedom House, bazat pe datele anului 2011, la capitolul drepturile civice şi politice.
Potrivit studiului, R.Moldova a acumulat un scor de 3, ceea ce înseamnă o stagnare în raport cu 2010. Situaţia din Moldova, strict statistic, este însă considerată ceva mai bună decât cea din alte două foste republici sovietice, considerate şi ele parţial libere: Georgia şi Ucraina.

Transnistria, însă este catalogată în grupa aşa numitelor „Teritorii în dispută”, cu toate că scorul s-a îmbunătăţit semnificativ faţă de 2010, de la 6,7 la 6.

În procente, raportul Freedom House arată că majoritatea oamenilor, în lume, trăiesc în ţări parţial libere sau nelibere (57 la sută). Numai 43 la sută se bucură de toate drepturile civice şi politice. În fostul spaţiu sovietic sunt două ţări, considerate de Freedom House, fiind „cele mai rele ţări, din cele mai rele”: Turkmenistan şi Uzbekistan.

Referitor la situaţia în lume, Freedom House spune că „Primăvara arabă”, a inspirat multe alte mişcări de protest împotriva unor regimuri autoritare.

Situația Republicii Moldova a fost considerată ceva mai proastă, în 2010, bazată pe datele anului 2009, când abuzurile comuniştilor au scăzut ratingul ţării aproape la toate capitolele analizate de Freedom House.

Din 1972, Freedom House, cu baza la New York, publică anual acest raport al Libertăţii în Lume, care încearcă să analizeze măsura în care cetăţenii lumii beneficiază de libertăţi.

sursa: trm.md

Warning: file_get_contents(https://graph.facebook.com/comments/?ids=https://radioorhei.info/freedom-house-moldova-partial-libera-transnistria-nelibera/): failed to open stream: HTTP request failed! HTTP/1.1 400 Bad Request in /var/www/radio/data/www/radioorhei.info/wp-content/plugins/facebook-like-and-comment/comments.php on line 17

Warning: Invalid argument supplied for foreach() in /var/www/radio/data/www/radioorhei.info/wp-content/plugins/facebook-like-and-comment/comments.php on line 19