Select your Top Menu from wp menus

Fraude fiscale de zeci de milioane lei în vizorul procurorilor

Procuratura pentru Combaterea Criminalităţii Organizate şi Cauze Speciale (PCCOCS) de comun cu Procuratura sect. Buiucani şi Inspectoratul Naţional de Investigaţie a pornit de la începutul acestui an, 4 cauze penale vizând comiterea fraudelor fiscaleîn proporţii deosebit de mari.

Potrivit probelor acumulate s-a stabilit că, în perioada anilor 2015-2016, un grup infracţional compus din 16 de persoane printre care şi angajaţi ai Inspectoratului Fiscal de Stat au organizat şi gestionat din umbră persoane juridice, unde în calitate de fondatori şi administratori în toate documentele contabile a întreprinderilor figurau persoane cu viza de reşedinţă în regiunea transnistreană. Astfel, având un plan bine determinat de a influenţa activitatea economică a persoanelor juridice, de a controla din umbră activitatea acesteia în vederea obţinerii de avantaje financiare prin eschivarea de la achitarea impozitelor şi taxelor, organizând şi gestionând o schemă frauduloasă, de introducere a datelor denaturate în documentele de evidenţă contabilă, membrii grupării au prejudiciat bugetul public al Republicii Moldova în proporţii deosebit de mari.

Ca urmare, în perioada lunilor februarie-octombrie 2016, în procesul investigaţiilor au fost efectuate măsuri speciale de investigaţie şi de urmărire penală pentru a stabili autorii infracţiunii, fiind efectuate 54 de percheziţii la oficiile, domiciliile şi unităţile de transport ale suspecţilor. Totodată, au fost ridicate documente contabile de la circa 150 companii suspecte în tranzacţii fictive, în care s-a stabilit, caracterul fictiv al operaţiunilor economice în valoare de aproximativ 65 milioane de lei şi a prejudiciului statului la capitolul TVA aferent bugetului public naţíonal de aproximativ 9 milioane lei.

În cadrul urmăririi penale, au fost reţinute şi arestate persoane, din care o parte se află in stare de arest (la domiciliu) şi în privinţa a 3 persoane a fost obţinut mandat judiciar de arest şi anunţate în căutare internaţională, iar în privinţa persoanei publice angajat al IFPS a fost solicitată suspendarea din funcţie. În vederea asigurării prejudiciului cauzat prin infracţiune au fost aplicate sechestre pe bunurile mobile şi imobile ale învinuiţilor, la valoarea estimativă de 2,5 milioane lei.

PCCOCS a finalizat urmărirea penală disjungând şi expediind o cauză penală în instanţa de judecată sub aspectul comiterii  pseudoactivităţii de întreprinzător, evaziunii fiscale, abuzului de putere sau de serviciu şi spălare de bani.

Dacă vor fi recunoscuţi vinovaţi de cele incriminate, inculpaţii riscă ani grei de închisoare.


Warning: file_get_contents(https://graph.facebook.com/comments/?ids=https://radioorhei.info/fraude-fiscale-de-zeci-de-milioane-lei-in-vizorul-procurorilor/): failed to open stream: HTTP request failed! HTTP/1.1 400 Bad Request in /var/www/radio/data/www/radioorhei.info/wp-content/plugins/facebook-like-and-comment/comments.php on line 17

Warning: Invalid argument supplied for foreach() in /var/www/radio/data/www/radioorhei.info/wp-content/plugins/facebook-like-and-comment/comments.php on line 19