Select your Top Menu from wp menus

Franţa, retrogradată de la „AAA” la „AA+” şi de Moody’s

Agenţia de evaluare financiară Moody’s Investors Service a retrogradat luni seară cu o treaptă nota acordată datoriei pe termen lung a Franţei, care îşi pierde astfel preţiosul triplu A (AAA), cel mai bun calificativ posibil, informează AFP.

Franţa a pierdut, pentru prima dată, calificativul „AAA”, în ianuarie 2012, fiind retrogradată cu o treaptă, la „AA+”, de către agenţia de rating Standard and Poor’s.

Premierul francez, Francois Fillon, declara la acea vreme că retrogradarea ratingului Franţei de la AAA, deţinut din 1975, la AA+, nu ar trebui „dramatizată”, deoarece era o decizie aşteptată, iar guvernul de la Paris este pregătit să facă ajustări bugetare dacă va fi necesar.

Moody’s a atribuit Franţei ratingul AA1, însoţit de o perspectivă negativă, fapt ce înseamnă că pe termen mediu ar putea să îl revizuiască din nou în scădere, potrivit unui comunicat dat publicităţii în cursul serii.

sursa: antena3.ro


Warning: file_get_contents(https://graph.facebook.com/comments/?ids=https://radioorhei.info/franta-retrogradata-de-la-aaa-la-aa-si-de-moodys/): failed to open stream: HTTP request failed! HTTP/1.1 400 Bad Request in /var/www/radio/data/www/radioorhei.info/wp-content/plugins/facebook-like-and-comment/comments.php on line 17

Warning: Invalid argument supplied for foreach() in /var/www/radio/data/www/radioorhei.info/wp-content/plugins/facebook-like-and-comment/comments.php on line 19