Un incident a avut loc miercuri la centrala nucleara din Fessenheim, cea mai veche din Franta, situata in estul tarii, au anuntat pompierii, care au precizat ca doua persoane au fost ranite usor, potrivit grupului Electricité de France (EDF), citat de AFP.
„Nu este vorba de un incendiu”, a precizat prefectura, pe baza primelor informatii disponibile. „A fost o degajare de apa oxigenata produsa in urma injectarii intr-un rezervor de peroxid de hidrogen, care a reactionat la apa”, a adaugat un purtator de cuvant, scrie hotnews.ro
Potrivit EDF, doua persoane au fost usor ranite.
Centrala din Fessenheim, cea mai veche centrala nucleara aflata in activitate in Franta si frecvent criticata de ecologisti, a intrat in functiune in 1977. Exploatata de EDF, centrala are doua rectoare cu o putere de 900 mégawati fiecare.
Presedintele François Hollande s-a angajat sa inchida aceasta centrala pana in 2017.