Vineri, 20 iulie, a fost inaugurat un nou Post de salvatori şi pompieri în localitatea Cotiujenii Mari, raionul Şoldăneşti. Postul va avea angajate 8 persoane civile din localitate, care vor exercita funcţii de salvator şi pompier . In situaţii de urgenţă vor interveni nu doar în Cotiujenii Mari, ci încă în trei localităţi: Dobruja, Pohoarna şi Rogojeni si, de asemenea, pe teritoriul Mănăstirii Cuşelauca şi la gara Cobîlnia.
Evenimentul a fost organizat la iniţiativa Serviciului Protecţiei Civile şi Situaţiilor Excepţionale al MAI în comun cu autorităţile publice locale din teritoriu.
Săptămâna precedentă pompierii și salvatorii din Orhei, Rezina, Telenești și Șoldănești au fost solicitați pentru…
Necesitatea organizării încă unui referendum în procesul aderării Republicii Moldova la Uniunea Europeană depinde de…
Ministerul Sănătății anunță într-un comunicat că, începând de astăzi, 24 octombrie, pacienții diagnosticați cu maladii…
Ofițerii Direcției combaterea criminalității organizate a INI, în comun cu ofițerii de urmărire penală ai…
Inspectorii de mediu din Orhei, împreună cu reprezentanții Agenției Naționale pentru Siguranța Alimentelor, au intervenit…