Select your Top Menu from wp menus

FOTO: Casa lui Ion Sturza din or.Codru. Comparaţi cu unele IMOBILE din Orhei

Ion Sturza,  unul din cei mai prosperi oameni de afaceri din R.Moldova, dar şi din România, nu este pretenţios în materie de locuinţe. Sturza, care împreună cu soţia să locuieşte într-un apartament la Bucureşti, mai deţine în proprietate un apartament la Chişinău şi o casă în or. Codru.

La începutul săptămânii, Ziarul de Gardă a oferit  spaţiu larg descrierii afacerilor şi locuinţelor lui Sturza, menţionând că în R. Moldova premierul desemnat este fondator la două firme din sfera de producere. Dar cele mai multe business-uri, Sturza le dezvoltă peste Prut, acolo unde publicațiile cu profil economic îl plasează, an de an, în lista celor mai bogați români.casa din Codru a lui Ion Stuza, foto zdg.md

Premierul desemnat, împreună cu soţia sa Stela,  dețin în or. Codru, mun. Chișinău, o casă de locuit de 134 m.p., și un apartament în capitală, pe str. Vasile Alecsandri.

Casa omului de afaceri, pe o străduță din or. Codru, mun. Chișinău, pare una modestă, raportată la veniturile și afacerile pe care premierul desemnat le dezvoltă în R. Modova și România. Vecinii lui Sturza confirmă că omul de afaceri locuiește în această casă, atunci când este la Chișinău, precizând că l-au văzut acolo chiar luni, 21 decembrie 2015, zi în care șeful statului, Nicolae Timofti, l-a desemnat la funcția de premier.

Iată ce a răspuns  Ion Sturza la unele intrebări ale ZDG:

„Da, este casa mea. Locuiesc în or. Codru. De ce modestă? Are 130 de m.p. Da, nu m-am inspirat de la alți concetățeni. În București am un apartament, nu am casă”.

Pentru comparaţie , iată cum arată unele case de pe malul iazului din Orhei:

casa- orhei iaz

Potrivit unor surse, într-o astfel de casă urma să se stabilească primarul Ilan Shor după ce, în luna iunie, a câştigat alegerile la funcţia de primar al Orheiului. În orice caz, la mijlocul lunii iulie se vehicula că Shor are de gând sa procure un imobil la Orhei. Mai ales că în acea perioadă însuşi Shor promitea să se mute cu traiul la Orhei, spunând că  îşi căuta o locuinţă pentru a fi  mai aproape de alegătorii săi.