Categories: PoliticSocialȘtiri

Fostul viceprimar de Orhei și ex-directorul APP spune despre licitația de la aeroport că este o catastrofă

Fostul director al Agenției Proprietății Publice (APP), Igor Grigoriev, este convins că licitația de la Aeroportul Internațional Chișinău a fost una trucată. Potrivit acestuia, dacă actuala guvernare ar fi avut maturitate politică și profesională, „trebuiau să zboară capete”, începând de la directorul APP, administratorul Aeroportului, până la ministrul Infrastructurii.

„Urmărim, vorbim. (…) Este o catastrofă, un neprofesionalism și un infantilism total. Prin atâtea dificultăți, cu atâtea procese îndelungate, să aduci tu într-un final în gestionarea Guvernului și, ulterior, să începi cu astfel de scheme de licitație care, de altfel, a fost demonstrat că au fost trucate”, a spus fostul director al APP, Igor Grigoriev, în cadrul emisiunii „Puterea a Patra” de la N4, transmite Știri.md.

Potrivit lui, tot ei (administrația) au demonstrat acest lucru și nu a fost inventat de alte persoane. „Ei au demonstrat asta prin neprofesionalismul lor, prin discuțiile care derulau în jurul acestor licitații”. 

El mai spune că dacă guvernarea ar fi avut maturitate politică și profesională, „trebuiau să zboară capete”, începând de la directorul APP, administratorul AIC, până la ministrul Infrastructurii.

„(…) Sunt niște lucruri care nu încap, cel puțin, în capul meu, din ceea ce fac ei. Sunt niște chestiuni care vin în lanț. Eu mă uit cu groază la toată chestia asta. Să știți că nu este numai la Aeroport toată chestia asta. Cam în ceea ce cheamă proprietatea publică a statului, problemele sunt unele foarte majore. Și ei au dat-o în bară pe parcursul a toți acești ani, de când și-au asumat actul de guvernare, cu părere de rău…

Cum să concesionezi Aeroportul, dacă ei nu au avut capacitatea de a organiza niște licitații simple pentru niște buticuri sau spații comerciale din cadrul AIC? Asta și e strigător la cer. De asta și s-a venit cu propunerea de a face schimbări”, a mai spus Igor Grigoriev.

RadioOrhei

Recent Posts

Publicitate politică pe site-ul Primăriei Orhei întreținut din bani publici

Blocul ”Victoria – Победа”, afiliat lui Ilan Shor, beneficiază de promovare pe resursele informatice ale…

3 ore ago

Republica Moldova a coborât trei poziții în clasamentul Reporteri fără frontiere față de anul trecut

Republica Moldova a coborât trei poziții în clasamentul Reporteri fără frontiere față de anul trecut, și…

5 zile ago

Stranietăți – categoria de știri la care a plasat un site din Azerbaidjan reacția Maiei Sandu la protestele din Georgia

Președintele Republicii Moldova, Maia Sandu a comentat într-o postare pe rețeaua de socializare X (…

5 zile ago

Primăria Orhei nu oferă raportul de monitorizare a achizițiilor pentru anul trecut

La o lună și jumătate de când a fost adresată o solicitare, Primăria Orhei așa…

6 zile ago

Scade prețul gazelor naturale. ANRE a aprobat un nou tarif

Agenția Națională pentru Reglementare în Energetică (ANRE) a aprobat un nou tarif pentru gazele naturale…

6 zile ago

Judecătoria Orhei a anulat decizia prin care o localitate din raion a aprobat sponsorizarea cu cetățeanul ruso-israelian Igal Shved

Decizia prin care consiliul sătesc Mîrzești din raionul Orhei a aprobat condițiile de sponsorizare a…

6 zile ago