Instanța a decis să aplice amendă în mărime de 113 mii de lei fostului viceministru de interne Veaceslav Ceban, învinuit într-un dosar de corupție. Finul său de cununie, Stanislav Caraman, va trebui să plătească și el o amendă de 150 de mii de lei, transmite IPN.
Informația a fost oferită presei de procurorul de caz, Adriana Bețișor.
Potrivit anchetei, Stanislav Caraman, fiind angajat al Serviciului Vamal, sub pretextul că ar avea influență prin intermediul lui Veaceslav Ceban asupra unor procurori, ar fi extorcat de la o persoană 60 de mii de euro. Cei doi au reuşit să primească 12 mii de euro, iar cea de-a doua tranşă, în valoare de 30 de mii de euro, a fost transmisă sub controlul CNA.
Bănuiții și-au recunoscut vina
Săptămâna precedentă pompierii și salvatorii din Orhei, Rezina, Telenești și Șoldănești au fost solicitați pentru…
Necesitatea organizării încă unui referendum în procesul aderării Republicii Moldova la Uniunea Europeană depinde de…
Ministerul Sănătății anunță într-un comunicat că, începând de astăzi, 24 octombrie, pacienții diagnosticați cu maladii…
Ofițerii Direcției combaterea criminalității organizate a INI, în comun cu ofițerii de urmărire penală ai…
Inspectorii de mediu din Orhei, împreună cu reprezentanții Agenției Naționale pentru Siguranța Alimentelor, au intervenit…