Select your Top Menu from wp menus

Fostul șef al SIS, Vasile Botnari, a fost condamnat „în secret” în legătură cu expulzarea profesorilor turci, anunță PG

Procuratura Generală a R. Moldova a confirmat miercuri într-un comunicat de presă că fostul șef al Serviciului de Informații și Securitate (SIS) Vasile Botnari a fost condamnat în vară pentru abuz de serviciu în legătură cu expulzarea profesorilor turci de la liceele Orizont, dar a adăugat că ea însăși nu știe care a fost pedeapsa. În comunicat se spune că verdictul a fost dat de Judecătoria Chișinău în luna iulie, iar sentința a fost „secretizată, în totalitate”. Procuratura spune că a cerut instanței să facă publică pedeapsa, dar deocamdată nu a primit răspuns. Marți, procurorul general Al. Stoianoglo, spunea la o emisiune televizată că Botnari a primit o pedeapsă „cu suspendare” și amendă de 125.000 de euro – suma imputată de CEDO pentru deportarea profesorilor turci. Liderul PPDA, fostul ministru de interne Andrei Năstase, a reacționat „stupefiat” la anunțul de miercuri al procuraturii, spunând că „se mușamalizează dosare de rezonanță națională”.

sursa: europalibera.org


Warning: file_get_contents(https://graph.facebook.com/comments/?ids=https://radioorhei.info/fostul-sef-al-sis-vasile-botnari-a-fost-condamnat-in-secret-in-legatura-cu-expulzarea-profesorilor-turci-anunta-pg/): failed to open stream: HTTP request failed! HTTP/1.1 400 Bad Request in /var/www/radio/data/www/radioorhei.info/wp-content/plugins/facebook-like-and-comment/comments.php on line 17

Warning: Invalid argument supplied for foreach() in /var/www/radio/data/www/radioorhei.info/wp-content/plugins/facebook-like-and-comment/comments.php on line 19