Categories: ExterneȘtiri

Fostul şef al securităţii transnitrene a ajuns PRIM-MINISTRU interimar la SEPARATIŞTII din Doneţk

Fostul şef al securităţii transnistrene Vladimir Antiufeev, a ajuns premier interimar al separatiştilor din Doneţk. Aşa-zisul prim-ministru al autoproclamatei Republici Populare Doneţk, Alexandr Borodai a plecat în Federaţia Rusă. La Doneţk atribuţiile acestuia vor fi exercitate de fostul şef al KGB-ului transnistrean, Vladimir Antiufeev, scrie resa din Ucraina. Anunţul despre interimatul funcţiei a fost făcut chiar de Antiufeev în cadrul unui briefind. Potrivit acestuia Borodai ar fi plecat în Rusia pentru a se documenta cum sunt primiţi refugiaţii în această ţară. Antiufeev a mai devenit şi comandantul-suprem interimar al RPD, anterior fiind numit în funcţia de vicepremier pentru problemele securităţii de stat.
National.MD nota anterior că numărul persoanelor care au luptat de partea Rusiei contra Republcii Moldova în războiul din regiunea transnistreană şi care acum ocupă funcţii înalte în structurile separatiştilor pro-ruşi din estul Ucrainei se înmulţeşte. În 1992 liderul militar al separatiştilor pro-ruşi din Ucraina, locotenent-colonelul rus Igor Strelkov-Ghirkin a luptat contra Republicii Moldova la Bender, iar pretinsul premier al RPD , Alexandr Borodai la Chiţcani.

sursa: National.MD

RadioOrhei

Recent Posts

Comunicat DSE Orhei: un tânăr s-a aruncat într-o fântână și nu dorea să fie salvat

Incendiile de vegetație și gunoiște rămân cele mai frecvente situații excepționale produse pe teritoriul raioanelor…

6 ore ago

Anul trecut a continuat tendința de descreștere a numărului copiilor născuți la Orhei

În 2023 în raionul Orhei s-au născut cu 120 de copii mai puțin comparativ cu…

4 zile ago

Procuratura Anticorupție a prezentat noi detalii despre scrisoarea din 14 mai

Procuratura Anticorupție (PA) a făcut astăzi mai multe precizări aferent sursei comunicărilor telefonice obținute de…

4 zile ago

Data referendumului, decisă în Parlament pe fondul criticilor opoziției. Când va avea loc și la ce întrebare vor răspunde cetățenii

Referendumul privind aderarea Republicii Moldova la Uniunea Europeană (UE) va fi organizat la toamnă, pe…

4 zile ago

Și fosta primărița din Jora de Mijloc, Marina Tauber ar fi primit cetățenia Rusiei

Agenția de presă INFOTAG scrie că deputata Marina Tauber, ar fi primit cetățenia rusească concomitent…

4 zile ago

Cetățeanul de onoare al Orheiului – Shor, afirmă că a primit cetățenia Rusiei

Ilan Shor, care a fost condamnat definitiv la 15 ani de închisoare într-un dosar legat…

5 zile ago