Categories: SocialȘtiri

Fostul şef al Penitenciarului „Pruncul” – deferit justiţiei

Procuratura Anticorupţie a încheiat urmărirea penală şi a transmis în judecată cauza penală de învinuire a fostului şef al Penitenciarului nr.9 „Pruncul”, acuzat de depăşirea atribuţiilor de serviciu.

Acesta este învinuit de procurori că, activînd în calitate de şef al Penitenciarului nr.9 al Departamentului Instituţiilor Penitenciare (DIP), a permis, în intervalul mai 2012 – decembrie 2013, unei persoane condamnate pentru comiterea unei infracţiuni deosebit de grave, de a se deplasa, fără escortă, în afara închisorii.

Prin aceste acţiuni, potrivit procurorilor, fostul şef al instituţiei penitenciare a încălcat prevederile imperative ce reglementează condiţiile de detenţie a persoanelor condamnate.
La etapa de urmărire penală, învinuitul a demisionat din funcţia deţinută, iar Curtea de Apel a dispus liberarea provizorie a acestuia sub control judiciar.

Respectiva cauză penală a fost documentată de către un grup de urmărire penală, format din procurori ai Procuraturii Anticorupţie, ofiţeri ai Centrului Naţional Anticorupţie şi ai Serviciului de Informaţii şi Securitate.

Dacă va fi găsit vinovat, învinuitul riscă o amendă în mărime de la 300 la 800 unităţi convenţionale sau închisoare de pînă la 3 ani, în ambele cazuri cu privarea de dreptul de a ocupa anumite funcţii sau de a exercita o anumită activitate pe un termen de la 2 la 5 ani.

RadioOrhei

Recent Posts

În procesul aderării R.Moldova la UE ar mai putea fi nevoie de încă un referendum

Necesitatea organizării încă unui referendum în procesul aderării Republicii Moldova la Uniunea Europeană depinde de…

o oră ago

Pacienții pot beneficia de servicii de chimioterapie la Spitalul Raional Orhei

Ministerul Sănătății anunță într-un comunicat că, începând de astăzi, 24 octombrie, pacienții diagnosticați cu maladii…

2 ore ago

Două persoane domiciliate la Orhei au fost reținute pentru trafic ilicit de droguri

Ofițerii Direcției combaterea criminalității organizate a INI, în comun cu ofițerii de urmărire penală ai…

23 de ore ago

Cei doi vicepreședinți ai raionului Orhei repuși anterior în funcții, nu se lasă și vor despăgubiri financiare

Mihail Paciu și Veaceslav Căpățină, care au fost repuși în funcții de Judecătoria Orhei vor…

2 zile ago

O lebădă rătăcită, salvată de inspectorii de mediu din Orhei

Inspectorii de mediu din Orhei, împreună cu reprezentanții Agenției Naționale pentru Siguranța Alimentelor, au intervenit…

3 zile ago

Comunicat DSE mun.Orhei: atenție la sursele de încălzire

Săptămâna precedentă pompierii și salvatorii din Orhei, Rezina, Telenești și Șoldănești au venit în ajutorul…

3 zile ago