Select your Top Menu from wp menus

Fostul șef al misiunii OSCE în Moldova, ambasadorul William Hill: cea mai mare amenințare la adresa siguranței țării vine din interior

Fostul șef al misiunii OSCE în Republica Moldova, ambasadorul William Hill a spus că în prezent cea mai mare amenințare la adresa siguranței țării nu vine din afară, ci din interior: „Situația politică pe malul drept al Nistrului este cea mai mare amenințare la adresa stabilității și securității Moldovei”, a spus Hill, cu ocazia audierilor organizate joia trecută în Comisia bipartizană „Helsinki” din Congresul american.

În opinia ambasadorului Hill, actuala situație este mai periculoasă chiar decât ameninţările tradiționale – cum ar fi separatismul transnistrean sau presiunile politice rusești, fiind opera liderilor politici de la Chișinău.

„Coalițiile pro-europene din Moldova de după anul 2009 i-au dezamăgit din păcate constant atât pe cei care au sprijinit țara din exterior, cât și pe moldovenii care le-au votat”, a spus Hill.

În opinia fostului șef al misiunii OSCE din Moldova, un rezultat al lipsei de orizont a electoratului Moldovei este că proporția celor care doresc unirea cu România a crescut de la 10% cu un deceniu în urmă până la 20% în prezent, iar candidatul prezidențial Mihai Ghimpu promovează deschis unirea cu România ca pe singura soluție de rezolvare a problemelor Moldovei.


Warning: file_get_contents(https://graph.facebook.com/comments/?ids=https://radioorhei.info/fostul-sef-al-misiunii-osce-in-moldova-ambasadorul-william-hill-cea-mai-mare-amenintare-la-adresa-sigurantei-tarii-vine-din-interior/): failed to open stream: HTTP request failed! HTTP/1.1 400 Bad Request in /var/www/radio/data/www/radioorhei.info/wp-content/plugins/facebook-like-and-comment/comments.php on line 17

Warning: Invalid argument supplied for foreach() in /var/www/radio/data/www/radioorhei.info/wp-content/plugins/facebook-like-and-comment/comments.php on line 19