Fostul șef al Inspectoratului de politie Strășeni a fost reținut, pentru 72 de ore, de ofițerii Centrului National Anticoruptei (CNA) și procurorii anticorupție, fiind bănuit de corupere pasivă. Potrivit unui comunicat de presă al CNA, citat de IPN, acesta ar fi estorcat 3500 de euro, iar mai târziu, alte 10000 de euro, de la soția unui bărbat, cercetat penal pentru huliganism.
Din spusele denunțătorului, fostul comisar ar fi pretins banii pentru a soluționa două probleme: modificarea măsurii preventive din arest în arest la domiciliu şi soluționarea definitivă a dosarului. Miercuri, 16 august, mai multe percheziții au fost făcute la domiciliile și birourile unor polițiști, suspectați că ar fi acționat în complicitate cu fostul șef al Inspectoratului de politie Strășeni, inclusiv la domiciliul ultimului..
În urma perchezițiilor, au fost ridicate telefoane și alte obiecte. În cadrul dosarului penal deschis, pentru corupere pasivă, două persoane mai sunt audiate. Dacă va fi găsit vinovat, fostul șef al Inspectoratului de politie Strășeni riscă până la 15 ani de închisoare.
Săptămâna precedentă pompierii și salvatorii din Orhei, Rezina, Telenești și Șoldănești au fost solicitați pentru…
Necesitatea organizării încă unui referendum în procesul aderării Republicii Moldova la Uniunea Europeană depinde de…
Ministerul Sănătății anunță într-un comunicat că, începând de astăzi, 24 octombrie, pacienții diagnosticați cu maladii…
Ofițerii Direcției combaterea criminalității organizate a INI, în comun cu ofițerii de urmărire penală ai…
Inspectorii de mediu din Orhei, împreună cu reprezentanții Agenției Naționale pentru Siguranța Alimentelor, au intervenit…