Categories: SocialȘtiri

Fostul primar de Drochia a ajuns pe banca acuzaţilor

Un fost primar al oraşului Drochia va compărea în faţa instanţei de judecată sub acuzaţia de: depăşirea atribuţiilor de serviciu;deţinerea şi folosirea documentelor oficiale false; instigarea la falsul în acte publice, relatează Radio Orhei cu referire la Serviciul de presă al Procuraturii Generale.

Iniţial, Serviciul Nord al Procuraturii Anticorupţie a învinuit bărbatul că, activând în funcţia de primar, în aprilie 2009 şi februarie 2010, fără decizia Consiliului orăşănesc şi fără organizarea licitaţiei publice, în baza contractului de arendă, încheiat între acesta în calitate de reprezentant al primăriei şi două persoane, a transmis în arendă ultimilor 67 ha.

Terenul a fost atribuit din fondul de rezervă al primăriei, atribuţie care ţine în exclusivitate de competenţa consiliului local.

Astfel, bugetului primăriei Drochia i-a fost cauzat o daună în proporţie considerabilă în sumă de aproximativ 99 mii lei.

În şedinţa de judecată din iunie curent, pe cauza penală pe faptul depăşirii atribuţiilor de serviciu, fostul primar a prezentat ca probă un certificat fals prin care se menţiona că familia unuia dintre beneficiarii terenului agricol se află la evidenţa Secţiei Asistenţă Socială şi Protecţia Familiei Drochia ca social vulnerabilă.

În asemenea circumstanţe, procurorii au mai constatat şi i-au incriminat suplimentar săvârşirea infracţiunilor de deţinere şi folosire a documentelor oficiale false şi instigarea la falsul în acte publice.

Totodată, Serviciul Nord al Procuraturii Anticorupţie, anunţă că l-a deferit justiţiei şi pe funcţionarul primăriei or. Drochia, care la îndemnul fostului primar a perfectat şi eliberat certificatul fals nominalizat. Actualmente, acesta deţine funcţia de secretar al consiliului orăşenesc Drochia şi este învinuit de comiterea infracţiunii de fals în acte publice.

Pe aceste cazuri, procurorii Serviciului Nord al Procuraturii Anticorupţie au expediat trei cauze penale pentru examinare Judecătoriei Drochia.

RadioOrhei

Recent Posts

Comunicat DSE mun.Orhei

Săptămâna precedentă pompierii și salvatorii din Orhei, Rezina, Telenești și Șoldănești au fost solicitați pentru…

4 zile ago

În procesul aderării R.Moldova la UE ar mai putea fi nevoie de încă un referendum

Necesitatea organizării încă unui referendum în procesul aderării Republicii Moldova la Uniunea Europeană depinde de…

o săptămână ago

Pacienții pot beneficia de servicii de chimioterapie la Spitalul Raional Orhei

Ministerul Sănătății anunță într-un comunicat că, începând de astăzi, 24 octombrie, pacienții diagnosticați cu maladii…

o săptămână ago

Două persoane domiciliate la Orhei au fost reținute pentru trafic ilicit de droguri

Ofițerii Direcției combaterea criminalității organizate a INI, în comun cu ofițerii de urmărire penală ai…

o săptămână ago

Cei doi vicepreședinți ai raionului Orhei repuși anterior în funcții, nu se lasă și vor despăgubiri financiare

Mihail Paciu și Veaceslav Căpățină, care au fost repuși în funcții de Judecătoria Orhei vor…

2 săptămâni ago

O lebădă rătăcită, salvată de inspectorii de mediu din Orhei

Inspectorii de mediu din Orhei, împreună cu reprezentanții Agenției Naționale pentru Siguranța Alimentelor, au intervenit…

2 săptămâni ago