Select your Top Menu from wp menus

Fostul președinte liberal-democrat al raionului Sângerei, pe banca acuzaților pentru un laptop de 9.000 de lei

Gheorghe Meaun, ex-preşedinte al Consiliului raional Sângerei, învinuit de corupere pasivă, a ajuns pe banca acuzaților. Liberal-democratul ar fi extorcat un laptop în valoare de 9.000 de lei de la reprezentantul unei firme prestatoare de servicii IT.

Potrivit unui comunicat de presă emis anterior de Procuratura Generală, în perioada 2013-2014, când Meaun ocupa funcţia de preşedinte al raionului, firma a participat la licitaţia prin care a obţinut dreptul de a presta servicii de deservire şi întreţinere a tehnicii de calcul a Consiliului raional. Pentru a fi desemnată câştigătoare, preşedintele ar fi pretins de la administratorul firmei un laptop în calitate de recompensă şi i-ar fi promis protecţie în relaţiile cu Consiliul şi cu alte autorităţi locale.

În prezent, învinuitul este consilier raional din partea PLDM şi este cercetat în stare de libertate. Dacă va fi găsit vinovat, el riscă închisoare de la șapte la 15 ani, amendă de până la 200.000 de lei şi privarea de dreptul de a ocupa anumite funcţii publice pe un termen de până la 15 ani.

sursa: anticoruptie.md


Warning: file_get_contents(https://graph.facebook.com/comments/?ids=https://radioorhei.info/fostul-presedinte-liberal-democrat-al-raionului-sangerei-pe-banca-acuzatilor-pentru-un-laptop-de-9-000-de-lei/): failed to open stream: HTTP request failed! HTTP/1.1 400 Bad Request in /var/www/radio/data/www/radioorhei.info/wp-content/plugins/facebook-like-and-comment/comments.php on line 17

Warning: Invalid argument supplied for foreach() in /var/www/radio/data/www/radioorhei.info/wp-content/plugins/facebook-like-and-comment/comments.php on line 19