Fostul președinte al Consiliului Coordonator al Audioizualului, Gheorghe Gorincioi, a fost găsit spânzurat în grădina vilei sale din satul Pârâta, raionul Dubăsari.
Primele cercetări arată că acesta s-ar fi sinucis.
Oamenii legii au găsit și un bilet de adio în care Gorincioi își cere iertare de la familie pentru gestul său. Corpul neînsuflețit al bărbatului a fost găsit de ginerele său.
Fostul șef al CCA a fost condamnat, în luna iunie, la patru ani de închisoare cu suspendare, fiind găsit vinovat de corupere pasivă.
Dosarul se află încă pe rol la Curtea de Apel Chişinău, deoarece decizia primei instanțe fusese contestată de procurori.
Săptămâna precedentă pompierii și salvatorii din Orhei, Rezina, Telenești și Șoldănești au fost solicitați pentru…
Necesitatea organizării încă unui referendum în procesul aderării Republicii Moldova la Uniunea Europeană depinde de…
Ministerul Sănătății anunță într-un comunicat că, începând de astăzi, 24 octombrie, pacienții diagnosticați cu maladii…
Ofițerii Direcției combaterea criminalității organizate a INI, în comun cu ofițerii de urmărire penală ai…
Inspectorii de mediu din Orhei, împreună cu reprezentanții Agenției Naționale pentru Siguranța Alimentelor, au intervenit…