Select your Top Menu from wp menus

Fostul ministru de interne şi un deputat – trimişi în judecată

Procurorii DNA Bacău i-au trimis în judecată, în stare de arest preventiv, pe fostul ministru de Interne Gabriel Berca şi pe Mihai Banu, senator şi, respectiv, deputat la data faptelor, pentru trafic de influenţă.Potrivit rechizitoriului DNA, în perioada aprilie 2010 – ianuarie 2012, inculpatul Berca Gabriel, prin intermediul inculpatului Banu Mihai, a pretins și primit, atât pentru sine cât și pentru partidul din care făcea parte, de la un om de afaceri, în mai multe tranșe, suma totală de 185.000 euro pentru ca, în calitate de senator în Parlamentul României și președinte al organizației județene Bacău a unui partid politic, să-și folosească influența personală pe lângă membri ai Guvernului României, în vederea alocării unei sume de bani către o primărie de pe raza județului Bacău.

Suma de bani respectivă era necesară pentru achitarea unor lucrări de construcție, în valoare de aproximativ 5,6 milioane lei, executate de firma omului de afaceri, în beneficiul unității administrativ-teritoriale.

În aceeași perioadă și în același scop, inculpatul Banu Mihai, a pretins și primit, în mai multe tranșe, de la același om de afaceri, suma de 220.000 euro, atât pentru sine, cât și pentru inculpatul Berca Gabriel și pentru partidul din care făceau parte.

Din cei 220.000 euro, la solicitarea inculpatului Banu Mihai, beneficiind de complicitatea fiului său, Banu Lucian, suma de 150.000 lei a fost remisă de către omul de afaceri, sub pretextul achiziționării unui teren de la o persoană indicată de Banu Mihai.

Astfel, la data de 11 august 2010, între persoana respectivă, în calitate de promitent-vânzător și firma omului de afaceri, în calitate de promitent-cumpărător, s-a încheiat un antecontract de vânzare-cumpărare pentru un teren arabil în suprafață de 10.000 mp., situat în extravilanul unei comune, prețul vânzării fiind stabilit la suma de 150.000 lei. Această sumă de bani a fost virată de firma omului de afaceri în trei tranșe, în perioada 12.08.2010- 22.07.2011, în conturile indicate de inculpații Banu Mihai și Banu Lucian.

În cauză, procurorii au dispus instituirea măsurii asigurătorii a sechestrului asupra bunurilor imobile ce aparțin inculpaților Berca Gabriel și Banu Mihai.


Warning: file_get_contents(https://graph.facebook.com/comments/?ids=https://radioorhei.info/fostul-ministru-de-interne-si-un-deputat-trimisi-in-judecata/): failed to open stream: HTTP request failed! HTTP/1.1 400 Bad Request in /var/www/radio/data/www/radioorhei.info/wp-content/plugins/facebook-like-and-comment/comments.php on line 17

Warning: Invalid argument supplied for foreach() in /var/www/radio/data/www/radioorhei.info/wp-content/plugins/facebook-like-and-comment/comments.php on line 19