Categories: PoliticSocialȘtiri

Fostul deputat Iurie Bolboceanu, achitat

Judecătoria Chișinău, sediul Buiucani s-a pronunțat astăzi în dosarul fostului deputat Iurie Bolboceanu, după ce procurorii au renunțat la învinuirea de ”trădare de Patrie”, adusă acestuia în anul 2017 și au solicitat achitarea lui.
Prin urmare, magistrații au emis sentință de achitare din motiv că fapta fostului deputat nu întrunește elementele infracțiunii.

Respectiva cauză penală face parte din lista celor 38 de dosare politice, evaluate de către un grup de procurori, creat prin dispoziția Procurorului General, în februarie 2020. Emiterea dispoziției a survenit ca urmare a Declarațiilor și Raportului Adunării Parlamentare a Consiliului Europei, care indica o listă de dosare cu suspiciuni de urmărire ilegală, abuzivă, selectivă și pe motive politice a unor persoane din Republica Moldova.

Amintim că, Iurie Bolboceanu a fost supus măsurilor speciale de investigație și reținut pe 17 martie 2017, de către PCCOCS, după care, arestat, condamnat la 14 ani închisoare, în total, aflându-se în detenție 2 ani 3 luni și 2 zile, până când Curtea de Apel Chișinău a dispus reexaminarea dosarului.

La faza de cercetare a probelor în instanța de judecată, PCCOCS a ajuns la concluzia că fapta ce i-a fost incriminată lui Iurie Bolboceanu nu întrunește elementele infracțiunii și și-a retras învinuirea.

Procuratura va continua să aplice toate căile legale de repunere în drepturi a persoanelor care au fost pe nedrept urmărite penal și judecate.

RadioOrhei

Recent Posts

Comunicat DSE mun.Orhei

Săptămâna precedentă pompierii și salvatorii din Orhei, Rezina, Telenești și Șoldănești au fost solicitați pentru…

5 zile ago

În procesul aderării R.Moldova la UE ar mai putea fi nevoie de încă un referendum

Necesitatea organizării încă unui referendum în procesul aderării Republicii Moldova la Uniunea Europeană depinde de…

o săptămână ago

Pacienții pot beneficia de servicii de chimioterapie la Spitalul Raional Orhei

Ministerul Sănătății anunță într-un comunicat că, începând de astăzi, 24 octombrie, pacienții diagnosticați cu maladii…

o săptămână ago

Două persoane domiciliate la Orhei au fost reținute pentru trafic ilicit de droguri

Ofițerii Direcției combaterea criminalității organizate a INI, în comun cu ofițerii de urmărire penală ai…

2 săptămâni ago

Cei doi vicepreședinți ai raionului Orhei repuși anterior în funcții, nu se lasă și vor despăgubiri financiare

Mihail Paciu și Veaceslav Căpățină, care au fost repuși în funcții de Judecătoria Orhei vor…

2 săptămâni ago

O lebădă rătăcită, salvată de inspectorii de mediu din Orhei

Inspectorii de mediu din Orhei, împreună cu reprezentanții Agenției Naționale pentru Siguranța Alimentelor, au intervenit…

2 săptămâni ago