Fostul deputat Chiril Lucinschi a primit mandat de arestare pe un termen de 30 de zile la domiciliu. Magistraţii au admis cererea procurorilor în cadrul unei şedinţe de judecată care s-a desfăşurat în lipsa lui Lucinschi.
TVR MOLDOVA aminteşte că fostul deputat liberal-democrat Chiril Lucinschi a fost reţinut joi în dosarul fraudelor de la BEM, Banca Socială şi Unibank.
Potrivit procurorilor, acesta, împreună cu încă trei persoane interpuse, ar fi comis spălare de bani în proporţii deosebit de mari, infracţiune ce prevede, pentru persoanele declarate vinovate de instanţă, până la 10 ani de închisoare. Lucinschi se declară nevinovat şi respinge acuzaţii procurorilor. Colegii săi de partid – PLDM, au calificat reţinerea drept o acţiune politică.
Săptămâna precedentă pompierii și salvatorii din Orhei, Rezina, Telenești și Șoldănești au fost solicitați pentru…
Necesitatea organizării încă unui referendum în procesul aderării Republicii Moldova la Uniunea Europeană depinde de…
Ministerul Sănătății anunță într-un comunicat că, începând de astăzi, 24 octombrie, pacienții diagnosticați cu maladii…
Ofițerii Direcției combaterea criminalității organizate a INI, în comun cu ofițerii de urmărire penală ai…
Inspectorii de mediu din Orhei, împreună cu reprezentanții Agenției Naționale pentru Siguranța Alimentelor, au intervenit…