Categories: PoliticSocialȘtiri

Fostul bodyguard al lui Ilan Șor trimis în judecată pentru finanțarea ilegală a PP „Șansa”

Procuratura Anticorupție a finalizat urmărirea penală și a expediat în instanța de judecată, pentru examinare în fond, cauza penală de învinuire a fostului bodyguard al lui Ilan Șor, fiindu-i incriminată săvârșirea infracțiunii de finanțare ilegală a unui partid politic (prevăzută la art. 1813 din Codul penal).

Cauza penală a fost disjunsă în 2024, de către Procuratura Anticorupție, din cauza penală de bază pornită în anul 2023.

Conform informațiilor obținute în urma investigațiilor, învinuitul, în perioada februarie – martie 2024, a acționat cu intenția de a contribui la finanțarea ilegală a partidului politic „Șansa”. Acesta a avut mai multe întâlniri cu un alt bărbat în municipiul Chișinău, în cadrul cărora au fost transmise sume de bani, fără respectarea reglementărilor legale privind finanțarea partidelor politice.

Învinuitul a fost reținut în momentul în care a primit suma de 613 500 lei de la celălalt bărbat. Acești bani urmau să fie transportați într-un apartament din Chișinău, unde, în timpul perchezițiilor, au fost descoperite aproximativ 4,6 milioane de lei. Sumele de bani erau pregătite pentru a fi ambalate în plicuri cu inscripția „Din tot sufletul! Cu deosebit respect, Ilan Șor” și urmau să fie distribuite persoanelor care prestau servicii în interesul partidului „Șansa”, fără a fi declarate sau înregistrate conform reglementărilor legale. 

În total, suma implicată în această activitate ilegală este de aproximativ 5,2 milioane de lei. Acești bani au fost recunoscuți în calitate de corp delict și transmiși către Serviciul Fiscal de Stat pentru păstrare până la soluționarea cauzei.

Învinuitul nu și-a recunoscut vinovăția, iar cauza penală a fost trimisă pentru examinare în fond, la Judecătoria Chișinău, sediul Buiucani.

Pentru infracțiunea săvârșită, legea prevede pedeapsa sub formă de amendă în mărime de la amendă în mărime de la 42 500 la 67 500 de lei sau închisoare de la 3 la 6 ani. 

Notă: Persoana acuzată de săvârșirea unei infracțiuni este prezumată nevinovată atâta timp cât vinovăția sa nu va fi constatată printr-o hotărâre judecătorească de condamnare definitivă.

sursa: procuratura.md

RadioOrhei

Recent Posts

Cum poți afla care este secția ta de votare și corecta datele din listele electorale

Comisia Electorală Centrală (CEC) informează alegătorii că pot verifica, în regim online, corectitudinea datelor înscrise…

3 ore ago

Poftele financiare ale S.A ”Regia Apă Canal-Orhei” față de Spitalul Raional Orhei au fost reduse de instanță

Recent, pe pagina web a Curții de Apel Bălți a fost publicată decizia motivată în…

4 ore ago

Comunicat DSE mun.Orhei: săptămâna trecută pompierii au luptat cu flăcările la poligoanele  de deșeuri

Toamna a început pentru pompieri și salvatorii din Orhei, Rezina, Șoldănești și Telenești cu multe…

o zi ago

Un bărbat a decedat în urma incendiului produs la o fabrică de pâine din Orhei

Pompierii IGSU din municipiul Orhei au fost solicitați pentru lichidarea unui incendiu care s-a produs…

o zi ago

Urmașa unei victime a represiunilor politice din perioada sovietică, va fi despăgubită din bugetul Consiliului Raional Orhei

Recent pe pagina web a Judecătoriei Orhei a fost publicat dispozitivul hotărârii prin care s-a…

6 zile ago