Select your Top Menu from wp menus

Foștii judecători constituționali nu s-au prezentat în comisia de anchetă, Mihai Popșoi

Foștii membri ai Curții Constituționale, invitați la audieri în Comisia de anchetă pentru elucidarea circumstanțelor de fapt și de drept privind tentativa de puci anticonstituțional întreprinsă de PDM în perioada 7-14 iunie, nu s-au prezentat. Ex-judecătorii CC au trimis o scrisoare, subsemnată de către toți șase, în care explică că nu sunt obligați să se prezinte la audieri, transmite IPN.

Potrivit președintelui Comisiei, Mihai Popșoi, cei șase foști judecători ai Curții Constituționale invocă că sunt inamovibili pe parcursul mandatului independent și se supun Constituției. De asemenea, fac referire la Legea cu privire la Curtea Constituțională și la Codul jurisdicției constituționale, care pevăd că judecătorii CC nu pot fi trași la răspundere pentru voturile și opiniile exprimate în timpul exercitării funcției, inclusiv după expirarea mandatului. „Au refuzat să vină considerând probabil că au protecția actualei majorități parlamentare PD-PSRM”, a remarcat Mihai Popșoi.

Președintele Comisiei a mai spus că, dacă ar fi venit, ex-judecătorii CC ar fi fost întrebați „dacă și cum a fost influențată decizia lor, dacă pe durata ședințelor sau în ziua premergătoare ședințelor au avut contact cu reprezentanții politicului, sau de ce au dispărut și nu au fost păstrate mai mult timp înregistrările video din interiorul și exteriorul CC”.

Mihai Popșoi a mai spus că mandatul Comisiei expiră curând și are suspiciunea că actuala majoritate parlamentară nu-l va prelungi.

Comisia de anchetă a fost instituită de Parlament pe 18 iunie anul curent, după ce în perioada 7-14 iunie, după crearea majorității parlamentare PSRM-ACUM și formarea Guvernului Sandu, clădirile instituțiilor statului au fost blocate de poliție timp de o săptămână. Curtea Constituțională a recunoscut acțiunile Parlamentului de formare a noii majorități parlamentare drept nelegitime, creându-se totodată situația existenței a două guverne, unul condus de Maia Sandu, celălalt de Pavel Filip. Pe 14 iunie PDM a anunțat că se retrage de la putere. Ulterior și membrii Curții Constituționale și-au anulat deciziile luate în acea perioadă.

Procuratura Generală a inițiat o cauză penală pe faptul uzurpării puterii de stat de către fosta guvernare. Începerea urmării penale a fost dispusă de procurorul general interimar de atunci, Dumitru Robu, printr-o ordonanță.


Warning: file_get_contents(https://graph.facebook.com/comments/?ids=https://radioorhei.info/fostii-judecatori-constitutionali-nu-s-au-prezentat-in-comisia-de-ancheta-mihai-popsoi/): failed to open stream: HTTP request failed! HTTP/1.1 400 Bad Request in /var/www/radio/data/www/radioorhei.info/wp-content/plugins/facebook-like-and-comment/comments.php on line 17

Warning: Invalid argument supplied for foreach() in /var/www/radio/data/www/radioorhei.info/wp-content/plugins/facebook-like-and-comment/comments.php on line 19