Foşti discipoli ai internatului pentru copii cu deficiențe mintale din Orhei, autori ai unei expoziţii de fotografii

Opt baieti , care au fost dezinstituționalizati din Casa internat pentru copii  cu deficiențe mintale din Orhei,  au participat la inaugurarea unei expozitii de fotografii proprii .  Evenimentul a avut loc la Chisinau, la Ministerul Muncii, Protecției Sociale și Familiei (MMPSF), in cadrul celei de-a 4-a editii a  expoziției de fotografii ”Lumea, așa cum o văd Eu” , informeaza Keystone Human Services International Moldova Association( KHSIMA).

Inițial, participanții la expoziție au fost învățați cîtorva tehnici de bază de fotografiere, iar apoi au fotografiat singuri ceea ce au dorit. Majoritatea au surprins cu camera foto activități, momente și personaje din viața lor de zi cu zi.

Valentina Buliga, Ministru al Muncii, Protecției Sociale și Familie, le-a inmanat autorilor fotografiilor diplome de merit și copii ale fotografiilor pe care le-au realizat. Fotografiile vor fi expuse în holul ministerului toată luna decembrie, noteaza sursa citata.

Expoziţia este organizată anual de către (KHSIMA) în parteneriat cu (MMPSF) si  organizațiile  neguvernamentale, datorita  Programului „Comunitate Incluzivă – Moldova”, care este sprijinit financiar de catre doua fundatii din R.Moldova.

 

.

RadioOrhei

Recent Posts

Comunicat DSE mun.Orhei

Săptămâna precedentă pompierii și salvatorii din Orhei, Rezina, Telenești și Șoldănești au fost solicitați pentru…

4 zile ago

În procesul aderării R.Moldova la UE ar mai putea fi nevoie de încă un referendum

Necesitatea organizării încă unui referendum în procesul aderării Republicii Moldova la Uniunea Europeană depinde de…

o săptămână ago

Pacienții pot beneficia de servicii de chimioterapie la Spitalul Raional Orhei

Ministerul Sănătății anunță într-un comunicat că, începând de astăzi, 24 octombrie, pacienții diagnosticați cu maladii…

o săptămână ago

Două persoane domiciliate la Orhei au fost reținute pentru trafic ilicit de droguri

Ofițerii Direcției combaterea criminalității organizate a INI, în comun cu ofițerii de urmărire penală ai…

o săptămână ago

Cei doi vicepreședinți ai raionului Orhei repuși anterior în funcții, nu se lasă și vor despăgubiri financiare

Mihail Paciu și Veaceslav Căpățină, care au fost repuși în funcții de Judecătoria Orhei vor…

2 săptămâni ago

O lebădă rătăcită, salvată de inspectorii de mediu din Orhei

Inspectorii de mediu din Orhei, împreună cu reprezentanții Agenției Naționale pentru Siguranța Alimentelor, au intervenit…

2 săptămâni ago