Chiar dacă insistă că nu s-ar fi aflat la volan în momentul accidentului soldat cu moartea colegului său, un fost vicecomisar de Călăraşi a fost condamnat la 4 ani de închisoare şi luat sub strajă chiar din sala de judecată. Accidentul a avut loc pe 27 octombrie 2009, pe traseul Ungheni – Chişinău, la ieşirea din satul Corneşti, transmite IPN.
Procuratura Generală informează că în seara acelei zile, vicecomisarul conducea în stare de ebrietate automobilul de serviciu, avându-l ca pasager pe un ofiţer din subordine. Maşina a derapat, după care s-a lovit în construcţia fostei Staţii de Pompare a Apei din s. Corneşti, Ungheni. Pasagerul a decedat pe loc.
Imediat după accident, vicecomisarul a fost dus la spitalul raional pentru a fi supus testării alcooscopice, ultimul însă a refuzat să fie testat şi a părăsit instituţia medicală. Potrivit procurorilor, deşi au fost acumulate probe care indicau asupra vinovăţiei vicecomisarului, confirmate şi prin declaraţiile martorilor, acesta insistă că nu el s-ar fi aflat la volan în acea noapte tragică, ci ofiţerul decedat.
În 2011, Judecătoria Ungheni l-a condamnat pe vicecomisar la o pedeapsă non-privativă de libertate, dar procurorii au contestat sentinţa. Recent, Curtea de Apel Bălţi a admis apelul procurorilor, a casat sentinţa primei instanţe şi a pronunţat o nouă hotărâre, prin care inculpatul a fost condamnat la 4 ani închisoare, cu privarea de dreptul de a conduce mijloace de transport pe un termen de 4 ani. De asemenea, inculpatul urmează să achite succesorilor părţii vătămate 100 de mii de lei cu titlu de prejudiciu moral cauzat şi 18 mii de lei – cheltuieli de judecată. Decizia este cu drept de atac.
Săptămâna precedentă pompierii și salvatorii din Orhei, Rezina, Telenești și Șoldănești au fost solicitați pentru…
Necesitatea organizării încă unui referendum în procesul aderării Republicii Moldova la Uniunea Europeană depinde de…
Ministerul Sănătății anunță într-un comunicat că, începând de astăzi, 24 octombrie, pacienții diagnosticați cu maladii…
Ofițerii Direcției combaterea criminalității organizate a INI, în comun cu ofițerii de urmărire penală ai…
Inspectorii de mediu din Orhei, împreună cu reprezentanții Agenției Naționale pentru Siguranța Alimentelor, au intervenit…