După Demnitate şi Adevăr, apare Dreptate şi Adevăr. Aşa şi-a numit platforma un grup de veterani, în frunte cu Victor Alexeev. Aceştia spun că până acum au fost susţinători ai platformei Demnitate şi Adevăr, dar au rămas dezamăgiţi de acţiunile acesteia.
Victor Alexeev unul din veteranii care au decis să înfiinţeze clona platformei Demnitate şi Adevăr, este fost senator PSD din România, în fruntea căruia se afla Victor Ponta, acuzat acum de corupţie. La scrutinul pentru funcţia de preşedinte al României din 2014 Victor Alexeev a agresat un jurnalist pentru că filma agitaţia electorală desfăşurată la o secţie de votare din Chişinău . În România a fost deschis şi un dosar penal pentru faptul mituirii de către un reprezentat al PSD a alegătorilor din Republica Moldova în acele alegeri .
Amintim că în preajma alegerilor parlamentare din 2014 a apărut o clonă a Partidului Comuniştilor – Partidul Comuniştilor Reformatori, care a acumulat aproape 6% în scrutin, iar participarea acestuia în electorală a fost tratată cu nedumerire şi suspiciune de oficiali europeni, în opinia cărora aceasta este o practică importată din Ucraină – crearea partidelor – clonă.
Săptămâna precedentă pompierii și salvatorii din Orhei, Rezina, Telenești și Șoldănești au fost solicitați pentru…
Necesitatea organizării încă unui referendum în procesul aderării Republicii Moldova la Uniunea Europeană depinde de…
Ministerul Sănătății anunță într-un comunicat că, începând de astăzi, 24 octombrie, pacienții diagnosticați cu maladii…
Ofițerii Direcției combaterea criminalității organizate a INI, în comun cu ofițerii de urmărire penală ai…
Inspectorii de mediu din Orhei, împreună cu reprezentanții Agenției Naționale pentru Siguranța Alimentelor, au intervenit…