Categories: PoliticSocialȘtiri

Fost director al MoldATSA: Prin Moldova se face contrabandă cu două tone de chihlimbar săptămânal

Sorin Stati, fostul director al Autorității Aeronautice Civile a Republicii Moldova – MoldATSA, susține că prin Republica Moldova s-ar face contrabandă cu chihlimbar. Potrivit lui, două tone de acest tip de piatră scumpă ar fi  transportate săptămânal din Ucraina în Republica Moldova și care ulterior ar ajunge în Hong Kong. Potrivit lui, de asemenea funcționează scheme de contrabandă cu țigări, alcool și alte bunuri care ar fi protejate de reprezentanți marcanți ai fostei guvernări și funcționari înalți din poliție. Declarațiile au fost făcute la emisiunea „Politica Nataliei Morari” de la postul de televiziune TV8, transmite IPN.

„Chihlimbarul este adus prin contrabandă din Ucraina, prin regiunea transnistreană, ajunge la Aeroport și săptămânal se exportă circa două tone de chihlimbar care pleacă în Hong Kong”, a declarat Sorin State.

Actele pentru această piatră scumpă s-ar întocmi, potrivit lui, ca pentru marfă obișnuită. „Ceea ce este interesant este faptul că pe declarațiile vamale se scrie „stone”, adică „piatră,” atât”, spune Sorin Stati. Potrivit lui, de această schemă ar fi responsabil un fruntaș al Partidului Democrat și oricine altcineva ar încerca să se ocupe de contrabandă cu chihlimbar este reținut.

Sorin Stati susține că această acțiune de contrabandă ar fi efectuată în colaborare cu Poliția, iar conducerea Aeroportului Internațional Chișinău și Serviciul Vamal ar fi la curent cu această schemă. „Toate schemele de contrabandă sunt cunoscute”, spune fostul director MoldATSA.

Sorin Stati spune că ar deține mai multe documente încă din timpul când era director la MoldATSA care confirmă cele spuse și că există persoane care spun că au primit indicații clare în schemele de contrabandă.

Fostul funcționar a dat mai multe nume ale persoanelor care dirijează și protejează schemele de contrabandă, însă realizatorii emisiunii nu au reușit să ia legătura cu acestea sau cu purtătorul de cuvânt al Partidului Democrat pentru a confirma sau infirma spusele acestuia. Ministrul de interne Andrei Năstase l-a invitat printr-o intervenție telefonică în direct pe Sorin Stati să vină la Minister pentru a depune mărturii imediat după emisiune.

RadioOrhei

Recent Posts

Comunicat DSE mun.Orhei

Săptămâna precedentă pompierii și salvatorii din Orhei, Rezina, Telenești și Șoldănești au fost solicitați pentru…

3 zile ago

În procesul aderării R.Moldova la UE ar mai putea fi nevoie de încă un referendum

Necesitatea organizării încă unui referendum în procesul aderării Republicii Moldova la Uniunea Europeană depinde de…

o săptămână ago

Pacienții pot beneficia de servicii de chimioterapie la Spitalul Raional Orhei

Ministerul Sănătății anunță într-un comunicat că, începând de astăzi, 24 octombrie, pacienții diagnosticați cu maladii…

o săptămână ago

Două persoane domiciliate la Orhei au fost reținute pentru trafic ilicit de droguri

Ofițerii Direcției combaterea criminalității organizate a INI, în comun cu ofițerii de urmărire penală ai…

o săptămână ago

Cei doi vicepreședinți ai raionului Orhei repuși anterior în funcții, nu se lasă și vor despăgubiri financiare

Mihail Paciu și Veaceslav Căpățină, care au fost repuși în funcții de Judecătoria Orhei vor…

o săptămână ago

O lebădă rătăcită, salvată de inspectorii de mediu din Orhei

Inspectorii de mediu din Orhei, împreună cu reprezentanții Agenției Naționale pentru Siguranța Alimentelor, au intervenit…

2 săptămâni ago