Select your Top Menu from wp menus

Forumul Civic acordă guvernului o perioadă de 30 de zile pentru îndeplinirea unei liste de nouă revendicări

Participanţii la Forumul civic, care a avut loc săptămâna trecută la Chişinău, îi cer guvernării să numească un grup de dialog şi negociere, cu care vor fi purtate discuţii în perioada implementării revendicărilor. Joi, 4 februarie, participanţii la Forum au făcut publică rezoluţia constituită dintr-o serie de solicitări, care potrivit lor, trebuie îndeplinite în termen de 30 de zile. Autorii documentului au declarat în cadrul unei conferinţe de presă la IPN, că în cazul în care revendicările înaintate nu vor fi înfăptuite, protestele de amploare vor fi reluate.

Directorul Institutului de Politici Publice, Arcadie Barbăroşie, care a dat citire rezoluţiei, a declarat că aceasta reprezintă un set minim de revendicări la care guvernarea trebuie să răspundă. „Participanţii la Forumul civic consideră că guvernarea trebuie să identifice un set de condiţii pentru asigurarea funcţionării sistemelor financiar-bancar, de drept şi anticorupţie, de informare publică, de asociere în partide politice”, a declarat Arcadie Barbăroşie.

Participanţii Forumului solicită guvernării modificarea legislaţiei în domeniul sistemului bancar şi a Codului Penal pentru a elimina riscurile de fraude în continuare a băncilor şi pentru stoparea spălării de bani. De asemenea, prin rezoluţie se cere selectarea guvernatorului şi a viceguvernatorului BNM în cadrul unui concurs jurizat internaţional, adoptarea cadrului legislativ pentru avansarea reformelor în domeniul justiţiei şi combaterii corupţiei, consolidarea instituţiilor de drept, de reglementare şi control.

Totodată, membrii Forumului solicită revizuirea legislaţiei cu privire la partidele politice, modificarea Codului Audiovizualului astfel ca să fie redus numărul de licenţe pe care le poate deţine o persoană juridică. De asemenea, potrivit lor, se impune adoptarea cadrului legal pentru desfăşurarea unui scrutin parlamentar anticipat şi alegerea preşedintelui de către popor.

În rezoluţie se solicită, de asemenea, încetarea persecuţiilor asupra protestatarilor, eliberarea imediată a deţinuţilor politici şi neadmiterea impedimentelor în calea formării noilor formaţiuni politice şi înregistrarea neîntârziată a Partidului Politic „Platforma Demnitate şi Adevăr”.

Rezoluţia va fi expediată Guvernului, Parlamentului şi Preşedinţiei. Documentul urmează să ajungă şi la Consiliul Superior al Magistraturii, dar şi la partidele politice de la guvernare, cele din opoziţie, dar şi cele extraparlamentare. De asemenea, rezoluţia va fi transmisă partenerilor de dezvoltare.


Warning: file_get_contents(https://graph.facebook.com/comments/?ids=https://radioorhei.info/forumul-civic-acorda-guvernului-o-perioada-de-30-de-zile-pentru-indeplinirea-unei-liste-de-noua-revendicari/): failed to open stream: HTTP request failed! HTTP/1.1 400 Bad Request in /var/www/radio/data/www/radioorhei.info/wp-content/plugins/facebook-like-and-comment/comments.php on line 17

Warning: Invalid argument supplied for foreach() in /var/www/radio/data/www/radioorhei.info/wp-content/plugins/facebook-like-and-comment/comments.php on line 19