Formularele tipizate cu regim special nu vor mai fi eliberate de Biroul Naţional de Statistică ci de Inspectoratul Fiscal şi se vor scumpi cu 2 bani. O hotărâre în acest sens urmează să arpobe Guvernul în şedinţa sa de astăzi.
Porivit proiectului actele de achiziţie, foile de parcurs, facturile şi anexele la factură, actele de achiziţie a seviciilor de locaţiune şi bonurile de plată , ş.a nu vor mai fi eliberate de oficiile teritoriale ale Biroului Naţional de Statistică. Tipărirea şi eliberarea formularelor tipizate cu regim special va fi pusă în sarcina inspectoratelor fiscale teritoriale. Hotărârea mai prevede că în teremn de 45 de zile Biroul Naţional de Statistică va transmite Inspectoratului Fiscal Principal de Stat în termen de 45 de zile stocurile existente de formulare tipizate cu regim special.
Actul normativ mai prevede scumpirea acestor documente cu 2 bani pentru fiecare bucată.
Săptămâna precedentă pompierii și salvatorii din Orhei, Rezina, Telenești și Șoldănești au fost solicitați pentru…
Necesitatea organizării încă unui referendum în procesul aderării Republicii Moldova la Uniunea Europeană depinde de…
Ministerul Sănătății anunță într-un comunicat că, începând de astăzi, 24 octombrie, pacienții diagnosticați cu maladii…
Ofițerii Direcției combaterea criminalității organizate a INI, în comun cu ofițerii de urmărire penală ai…
Inspectorii de mediu din Orhei, împreună cu reprezentanții Agenției Naționale pentru Siguranța Alimentelor, au intervenit…