Componenţa numerică a celor patru comisii consultative de specialitate ale Consiliul Raional (CR) Orhei a suferit modificări comparativ cu legislatura precedentă.
În cadrul primei şedinţe a CR Orhei nou ales, la propunerea secretarului Sergiu Caraman, numărul membrilor comisiei în probleme sociale s-a micşorat de la 10 la 9, iar cel cel al comisiei în problemele agrare a crescut de la 7 la 8.
După un schimb de replici şi precizarea că reprezentarea în comisii trebuie făcută proporţional numărului de consilieri cu care partidele au acces în CR, decizia corespunzătoare a vost votata unanim.
Astfel, PDM şi PLDM vor avea câte trei membri în comisia în probleme economice şi câte doi membri în alte trei comisii de specialitate.
PL va avea câte doi reprezentanţi în comisiile economică şi pentru probleme sociale şi câte un membru în altele două.
Câte un membru în fiecare comisie vor avea reprezentanţii fracţiunii PPEM.
Socaliştii vor fi prezenţi în Comisiile economie, socială , administraţie publică şi drept.
PCRM va avea câte un consilier în comisiile economică şi agrară, iar PP Partidul Nostru – câte un consilier în comisiile socială şi administraţie publică şi drept.
În cadrul aceleiaşi şedinţe a fost stabilită şi componenţa nominală a comisiilor CR Orhei.