În noaptea de Sfântul Vasile mai multe sticle cu alcool au fost aruncate în interiorul penitenciarului nr.9 Pruncul. Santinela fost nevoită să tragă în aer pentru a opri deţinuţii care au ieşit să culeagă „darurile” relatează Radio Orhei cu referire la serviciul de presă al DIP
Potrivit sursei citate la 13 ianuarie 2013, după miezul nopţii, la Penitenciarul nr.9-Pruncul, câteva persoane civile au efectuat o aruncare peste edificiile de pază a penitenciarului.
În scurt timp, de către santinela de la post au fost observaţi 6 deţinuţi, care ieşind prin geamul blocului locativ, se îndreptau spre locul unde fusese aruncate obiectele interzise. Doi dintre ei au încercat să urce gardul principal al penitenciarului, însă fiind somaţi verbal de către santinelă şi avertizaţi prin intermediul a trei focuri trase în aer cu arma din dotare, aceştia au renunţat la intenţie.
Tot prin fereastra deschisă a penitenciarului deţinuţii s-au întors în celula lor
Fiind sesizaţi colaboratorii Comisariatului de Poliţie sector Buiucani, la faţa locului s-a deplasat imediat grupa operativă. În urma examinării locului producerii aruncării, au fost depistate şi ridicate opt sticle de masă plastică cu volumul de 1,5 litri fiecare, ce conţineau lichid incolor cu miros specific de alcool.