Delegaţia R. Moldova condusă de Mitropolitul Chişinăului şi al Întregii Moldove ÎPS Vladimir a avut ieri o întrevedere cu Patriarhul Ierusalimului, Theophilus al III-lea.Delegaţia R. Moldova se află în Israel, în perioada 3-4 mai, pentru a împărtăşi minunea Focului Haric din Biserica Sfîntului Mormînt din Ierusalim şi a-l duce în R. Moldova, pentru ca toţi creştinii să se bucure de el.
Delegaţia R. Moldova a decolat spre Israel în dimineaţa zilei de vineri. Ei vor participa la sfintele slujbe legate de Prohodul Mîntuitorului, după care, astăzi seara, în jurul orei 20.00, vor sosi la Chişinău cu Lumina Sfîntă.
Săptămâna precedentă pompierii și salvatorii din Orhei, Rezina, Telenești și Șoldănești au fost solicitați pentru…
Necesitatea organizării încă unui referendum în procesul aderării Republicii Moldova la Uniunea Europeană depinde de…
Ministerul Sănătății anunță într-un comunicat că, începând de astăzi, 24 octombrie, pacienții diagnosticați cu maladii…
Ofițerii Direcției combaterea criminalității organizate a INI, în comun cu ofițerii de urmărire penală ai…
Inspectorii de mediu din Orhei, împreună cu reprezentanții Agenției Naționale pentru Siguranța Alimentelor, au intervenit…