Categories: RegiuneSocialȘtiri

Foc maşinilor// Trei automobile, incendiate noaptea trecută, lângă un bloc de locuit din Orhei FOTO

Noapea trecută, lângă un bloc de locuit cu cinci nivele de pe strada Valeriu Cupcea, nr.7 din oraşul Orhei, au luat foc trei automobile. Ipoteza pompierilor, care au intervenit la stingerea incendiilor, este că focul a fost pus intenţionat.

Informaţia despre aprinderea concomitentă a trei autoturisme a fost transmisă pompierilor la ora 3 noaptea. Potrivit căpitanului DSE Orhei, Afanasie Stici, şase pompieri şi două autospeciale au ajuns la faţa locului în 4 minute, iar în alte 20 de minute au reuşit să lichideze incendiile. Nimeni nu a avut de suferit, dar autoturismele de modele Opel Astra H, Geep Grand Cheroke şi Kia Sorento, care aparţin diferitor persoane şi au o vechime de 6 până la 15 ani, au fost distruse parţial. Una dintre mașini Kia Sorento, care e și ce mai nouă, este înmatriculată în România.

În toate cele trei cazuri distrugerile au pornit de la roata stânga spate a automobilelor, focul răspândindu-se asupra caroseriilor şi saloanelor, în proporţie de 30-40%. Cauza probabilă a izbucnirii focului constă în incendierea intenţionată a autoturismelor. Prejudiciul material şi circumstanţele celor întâmplate urmează a fi stabilite de organele de resort.

RadioOrhei

Recent Posts

Comunicat DSE mun.Orhei

Săptămâna precedentă pompierii și salvatorii din Orhei, Rezina, Telenești și Șoldănești au fost solicitați pentru…

3 zile ago

În procesul aderării R.Moldova la UE ar mai putea fi nevoie de încă un referendum

Necesitatea organizării încă unui referendum în procesul aderării Republicii Moldova la Uniunea Europeană depinde de…

o săptămână ago

Pacienții pot beneficia de servicii de chimioterapie la Spitalul Raional Orhei

Ministerul Sănătății anunță într-un comunicat că, începând de astăzi, 24 octombrie, pacienții diagnosticați cu maladii…

o săptămână ago

Două persoane domiciliate la Orhei au fost reținute pentru trafic ilicit de droguri

Ofițerii Direcției combaterea criminalității organizate a INI, în comun cu ofițerii de urmărire penală ai…

o săptămână ago

Cei doi vicepreședinți ai raionului Orhei repuși anterior în funcții, nu se lasă și vor despăgubiri financiare

Mihail Paciu și Veaceslav Căpățină, care au fost repuși în funcții de Judecătoria Orhei vor…

o săptămână ago

O lebădă rătăcită, salvată de inspectorii de mediu din Orhei

Inspectorii de mediu din Orhei, împreună cu reprezentanții Agenției Naționale pentru Siguranța Alimentelor, au intervenit…

2 săptămâni ago