Select your Top Menu from wp menus

FMI promite sprijin pentru CNA în investigarea fraudei bancare şi recuperarea banilor delapidaţi

Fondul Monetar Internaţional va sprijini Centrul Naţional Anticorupţie în investigarea fraudei bancare, precum şi în procesul de recuperare a banilor sustraşi în urma devalizării sistemului financiar-bancar. Declaraţia îi aparţine reprezentantului Fondului în Republica Moldova, Volodymyr Tulin şi a fost făcută în cadrul unei vizite de lucru la CNA, unde s-a întâlnit cu şeful Centrului şi cu conducătorul Agenţiei de recuperare a bunurilor infracţionale (ARBI).

Oficialul a solicitat CNA să fie cu ochii pe sistemul financiar-bancar ca să nu se mai admită pe viitor o infracţiune de asemenea proporţii în Republica Moldova. Potrivit lui Volodymyr Tulin, CNA trebuie să se concentreze pe colaborarea cu instituţiile responsabile de domeniul fiscal, financiar şi bancar pentru a asigura o maximă transparenţă în activitatea acestora.

Directorul CNA, Ruslan Flocea, a recunoscut că ţara noastră a parcurs, în ultima perioadă, timpuri extrem de dificile, iar suportul Fondului Monetar Internaţional este binevenit acum când este nevoie ca procesele să se deruleze într-un tempou alert. „Suntem conştienţi că doar aşa vom putea avansa în anchetele noastre, în special când vorbim despre elementul de extranietate al fraudei bancare. Pe lângă investigarea acestui furt însă, noi ne-am setat mai multe priorităţi în activitatea noastră cum ar fi combaterea corupţiei la nivel înalt, a celei sistemice, investigarea tuturor schemelor care prejudiciază interesele publice etc. Totuşi, proba de foc a CNA pe care trebuie s-o susţină cu succes e finalizarea anchetei furtului miliardului, trimiterea în judecată a tuturor celor care se fac vinovaţi şi neadmiterea unor asemenea crime faţă de cetăţeni pe viitor.”

Amintim că, zilele curente, Agenţia de recuperare a bunurilor infracţionale şi procurorii anticorupţie au aplicat sechestre în valoare de cca 364 de milioane de lei în dosarele fraudei bancare, iar printre bunurile indisponibilizate sunt active, mijloace financiare, capitaluri sociale, maşini de lux etc.