Categories: EconomicPoliticȘtiri

FMI: la ultima vizită la Chișinău s-au făcut progrese în dezvoltarea unei viziuni comune asupra problemelor chei

Șefa misiunii FMI, care a discutat timp de o săptămână cu guvernul de la Chișinău despre siguranța sectorului bancar moldovean, a spus că această chestiune va face și obiectul negocierilor viitoare „asupra unui program susținut de Fond” pentru Republica Moldova. Ivanna Vladkova-Hollar precizează într-un comunicat că în timpul vizitei sale de pe 23-27 mai „s-a progresat în dezvoltarea unei viziuni comune asupra problemelor cheie” din sectorul bancar, cum ar fi înlăturarea „structurilor netransparente ale acționarilor băncilor”, dar că nu există înțelegere în toate privințele. Dialogul va continua, dar data unei misiuni din partea FMI cu mandat să negocieze un nou program de colaborare cu Guvernul moldovean „încă nu a fost stabilită”,. Se mai spune în comunicat. Autoritățile moldovene speră să obțină cât mai curând un acord cu FMI care ar putea duce la deblocarea ajutoarelor externe, dar i se cere să elimine riscurile din sectorul bancar, care au dus la întreruperea programului precedent cu Fondul, în 2013, și care au făcut posibile fraudele din ultimii ani.

sursa: europalibera.org

RadioOrhei

Recent Posts

Anul trecut a continuat tendința de descreștere a numărului copiilor născuți la Orhei

În 2023 în raionul Orhei s-au născut cu 120 de copii mai puțin comparativ cu…

2 zile ago

Procuratura Anticorupție a prezentat noi detalii despre scrisoarea din 14 mai

Procuratura Anticorupție (PA) a făcut astăzi mai multe precizări aferent sursei comunicărilor telefonice obținute de…

2 zile ago

Data referendumului, decisă în Parlament pe fondul criticilor opoziției. Când va avea loc și la ce întrebare vor răspunde cetățenii

Referendumul privind aderarea Republicii Moldova la Uniunea Europeană (UE) va fi organizat la toamnă, pe…

2 zile ago

Și fosta primărița din Jora de Mijloc, Marina Tauber ar fi primit cetățenia Rusiei

Agenția de presă INFOTAG scrie că deputata Marina Tauber, ar fi primit cetățenia rusească concomitent…

2 zile ago

Cetățeanul de onoare al Orheiului – Shor, afirmă că a primit cetățenia Rusiei

Ilan Shor, care a fost condamnat definitiv la 15 ani de închisoare într-un dosar legat…

2 zile ago