Pentru incendiul care s-a produs astăzi la gimnaziul dn satul Cucuruzeni ar putea fi de vină defecţiunile sau alte nereguli legate de coşul de fum al centralei termice. Aceasta este una dintre cauzele probabile ale incendiului care a lăsat fără acoperiş blocul alimentar, de care este alăturată centrala termică a şcolii.
Vezi si Incendiu la gimnaziul din Cucuruzeni. În şcoală erau lecţii, dar nimeni nu a avut de suferit
Potrivit lui Afanasie Stici, inspector superior la DSE Orhei, pompierii continuă investigaţiile, inclusiv pentru a afla în ce condiţii a început exploatarea centralei termice. Centrala, care funcţionează pe combustibil solid, a fost recent instalată, în paralel cu efectuarea lucrărilor de renovare a acoperişului.
Incendiul a distrus întregul acoperiş al clădirii cu o suprafaţă de 600 de metri pătraţi, iar imaginile de la faţa locului arată că în jurul coşului de fum al centralei termise flăcările au creat o gaură imensă.
foto DSE Orhei
Săptămâna precedentă pompierii și salvatorii din Orhei, Rezina, Telenești și Șoldănești au fost solicitați pentru…
Necesitatea organizării încă unui referendum în procesul aderării Republicii Moldova la Uniunea Europeană depinde de…
Ministerul Sănătății anunță într-un comunicat că, începând de astăzi, 24 octombrie, pacienții diagnosticați cu maladii…
Ofițerii Direcției combaterea criminalității organizate a INI, în comun cu ofițerii de urmărire penală ai…
Inspectorii de mediu din Orhei, împreună cu reprezentanții Agenției Naționale pentru Siguranța Alimentelor, au intervenit…