Categories: PoliticȘtiri

Fiul separatistului Igor Smirnov, urmarit penal pentru delapidare

Autorităţile ruseşti au intentat dosar penal pe numele lui Oleg Smirnov, fiul liderului regiunii secesioniste transnistrene, Igor Smirnov. Oleg este acuzat de delapidarea ajutoarelor umanitare.. Despre aceasta comunică RIA Novosti, care citează surse din cadrul Comitetului de anchetă al Federaţiei Ruse.

Oleg Smirnov este acuzat de faptul că ar fi implicat în delapidarea a 160 milioane de ruble ruseşti. Printre alte „personaje transnistrene”, care figurează în dosar, se numără şi adjunctul preşedintelui băncii transnistrene – Oleg Briziţki.

Conform organelor de anchetă, delapidarea a fost comisă între 2008 şi 2009 din fondurile alocate Transnistriei de Rusia pentru adaosuri la pensii şi susţinerea sectorului agrar.

Gazeta.ru aminteşte, în context, că în această toamnă Moscova i-a cerut lui Igor Smirov să nu se implice în cursa prezidenţială şi să cedeze în faţa favoritului Kremlinului – spicherul Anatoli Kaminski. Şeful „Rospotrebnadzor”, Ghenadii Onişcenko, a declarata, recent, că Rusia ar putea interzice importul de băuturi alcoolice, inclusiv al divinului „Kvint”.

Igor Smirnov, care conduce cu regiunea separatistă Transnistria din 1991, are doi feciori – Oleg şi Vladimir.

Autor: HotNews

RadioOrhei

Recent Posts

Comunicat DSE mun.Orhei

Săptămâna precedentă pompierii și salvatorii din Orhei, Rezina, Telenești și Șoldănești au fost solicitați pentru…

5 zile ago

În procesul aderării R.Moldova la UE ar mai putea fi nevoie de încă un referendum

Necesitatea organizării încă unui referendum în procesul aderării Republicii Moldova la Uniunea Europeană depinde de…

o săptămână ago

Pacienții pot beneficia de servicii de chimioterapie la Spitalul Raional Orhei

Ministerul Sănătății anunță într-un comunicat că, începând de astăzi, 24 octombrie, pacienții diagnosticați cu maladii…

o săptămână ago

Două persoane domiciliate la Orhei au fost reținute pentru trafic ilicit de droguri

Ofițerii Direcției combaterea criminalității organizate a INI, în comun cu ofițerii de urmărire penală ai…

2 săptămâni ago

Cei doi vicepreședinți ai raionului Orhei repuși anterior în funcții, nu se lasă și vor despăgubiri financiare

Mihail Paciu și Veaceslav Căpățină, care au fost repuși în funcții de Judecătoria Orhei vor…

2 săptămâni ago

O lebădă rătăcită, salvată de inspectorii de mediu din Orhei

Inspectorii de mediu din Orhei, împreună cu reprezentanții Agenției Naționale pentru Siguranța Alimentelor, au intervenit…

2 săptămâni ago