Select your Top Menu from wp menus

FISC-ul reia controalele

Serviciul Fiscal de Stat reia, din 1 octombrie, controalele fiscale, odată cu încetarea moratoriului asupra controalelor de stat. Obiectivul stabilit pentru următoare perioadă constituie depistarea şi sancţionarea practicării muncii la negru şi achitării salariilor în plic, transmite IPN cu referire la un comunicat de presă al instituţiei fiscale.

În procesul de planificare şi efectuare a controalelor fiscale pentru perioadele ulterioare, Serviciul Fiscal de Stat preponderent va ţine cont de comportamentul fiscal şi nivelul de conformare voluntară a contribuabililor la respectarea legislaţiei fiscale. Vor fi supuşi verificărilor, în mod prioritar, contribuabilii care întrunesc un grad sporit de risc la compartimentul respectiv.

Concomitent cu intrarea în vigoare a modificărilor la Legea privind controlul de stat asupra activităţii de întreprinzător, Serviciul Fiscal de Stat va asigura aplicarea reglementărilor stabilite privind înregistrarea, supravegherea şi raportarea controalelor în Registrul de stat al controalelor.

De la 1 aprilie până la 30 septembrie se aplică moratoriul asupra controalelor de stat, inclusiv fiscale.


Warning: file_get_contents(https://graph.facebook.com/comments/?ids=https://radioorhei.info/fisc-ul-reia-controalele/): failed to open stream: HTTP request failed! HTTP/1.1 400 Bad Request in /var/www/radio/data/www/radioorhei.info/wp-content/plugins/facebook-like-and-comment/comments.php on line 17

Warning: Invalid argument supplied for foreach() in /var/www/radio/data/www/radioorhei.info/wp-content/plugins/facebook-like-and-comment/comments.php on line 19